Dacă îți pregătești predica mai bine cînd…

cînd predici nu la 10 sau 100 de oameni, ci la 500 sau 1000,

cînd vrei ca ascultătorii să fie impresionați de deșteptăciunea ta,

cînd e cazul ca ascultătorii să se simtă jenați că n-au remarcat pînă acum cît de strălucit ești,

cînd intenționezi să dovedești bisericii că a făcut o alegere bună cu tine,

cînd între ascultători sunt niște nou-veniți sau niște musafiri, care nu te aud săptămînă de săptămînă,

cînd anterior ai avut o predică slabă și vrei să-ți iei revanșa să nu pici de prost-predicator,

cînd ai lipsit de la biserică o vreme din anumite motive și ai impresia că o predică bună va ține locul celorlalte pe care le-ai fi putut predica sau pe care trebuia să le predici,

cînd urmează să lipsești de la biserică o vreme și crezi că o predică bună le va înlocui pe celelalte pe care nu o să le poți predica,

cînd între ascultători este un alt predicator și vrei să-i predai o lecție,

cînd pur și simplu ți-e ciudă că un coleg de-al tău predică mai bine ca tine,

cînd serviciul divin se transmite și online sau pe vreun post de radio și te mai urmăresc și alții,

cînd ai dori ca anumite frînturi din predica ta să devină statusuri pe rețelele de socializare,

cînd vrei o mărire de salariu și nu știi cum să lași să se-nțeleagă,

cînd ai obținut de curînd vreo diplomă de master sau doctorat și vrei să dovedești că n-a fost la întîmplare,

cînd n-ai putut să obții nicio astfel de diplomă și vrei să demonstrezi că ai fi putut, dar că n-ai vrut, poate pentru că ai fost ocupat cu „slujirea” sau poate chiar în mod justificat,

cînd vrei să-i demonstrezi ceva vreunui membru care cu puțină vreme în urmă ți-a pus o întrebare la care ai fost incapabil să răspunzi,

cînd ai ajuns la un subiect preferat și acum e momentul să rupi gura tîrgului,

cînd nu faci altceva în biserică în afară de a predica și vrei să arăți oamenilor că tu nu faci multe, dar faci ce e cel mai important și cît se poate de bine,

cînd ești pur și simplu mai binedispus ca în alte dăți,

cînd ești invitat la o altă biserică să predici,

cînd ești invitat într-o biserică care n-are păstor și vrei să faci impresie pentru că-ți dorești postul cu pricina,

ATUNCI, „FELICITĂRI!”, PREDICI CUVÎNTUL PENTRU MĂRIREA ȘI SLAVA TA, NU PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU!

Reclame

Încă 40 de zile şi veţi fi nimiciţi!!! (SCURTĂ PLEDOARIE PENTRU A DEVENI UN PREDICATOR DEMODAT, ÎNVECHIT, CHIAR ÎNGUST)

Să mai predicăm despre mînia divină astăzi? Subiectul acesta e pe cale de dispariție. Gurile vestitorilor nu se mai întinează cu el. În loc, auzim despre n-şpe principii pentru a fi fericit, n-şpe chei pentru a avea succes, cum să dezvolţi liderul din tine, cum să faci şi să dregi ca să fii cel mai bun dintre cei mai buni. Predicarea mîniei lui Dumnezeu pare să nu mai fie pentru azi. Iată cîteva motive invocate:

1. Predicarea mîniei lui Dumnezeu e negativă. Convingerea multor predicatori este aceea că i-ar îndepărta pe oameni de ei înşişi, de biserică, de Dumnezeu dacă le-ar vorbi acestora despre un aşa subiect negativ. Din cauza aceasta ei nu mai predică despre mînia lui Dumnezeu. Ni se spune că ar trebui să fim mai pozitivi, mai optimişti şi că ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor pozitive. Rezultatele unei astfel de strategii sunt evidente: prietenia şi aprecierea oamenilor, venirea oamenilor la biserică, creşterea numerică a bisericii şi, nu în ultimul rînd, impresia că lucrarea lui Dumnezeu merge extraordinar.

Problema este că toţi partizanii unor astfel de convingeri şi strategii n-au nicio idee că tocmai pentru că nu predică un aşa subiect, mai degrabă şi fără niciun fel de dubiu, îi îndepărtează pe oameni, în primul rînd, de Dumnezeu. Dacă păcătoșii nu sunt gata să se apropie de un Dumnezeu care e sfînt şi care urăşte păcatul, nu vor fi gata să se apropie de El în niciun fel.

2. Predicarea mîniei lui Dumnezeu e nemiloasă sau chiar inumană. Se argumentează că nu am avea milă faţă de oameni dacă am fi atît de cruzi încît să le spunem că Dumnezeu e mînios pe ei din cauza păcatului lor şi că-i va pedepsi din această cauză. Pe lîngă asta, în fața unei astfel de predicări, Dumnezeu Însuși e perceput ca fiind fără milă.

Trebuie spus că mînia divină nu exclude mila lui Dumnezeu. De fapt, ele conlucrează. Mai mult, un Dumnezeu care este doar milos, nu poate fi un Dumnezeu care face oamenilor bine. Apoi, dacă le-am ascunde oamenilor adevărul sfinţeniei lui Dumnezeu, i-am urî, nu i-am iubi.

3. O astfel de predicare este nerelevantă. Ni se spune: „Oamenii au nevoie să audă despre altceva. Au nevoie să audă despre dragoste, despre cum trebuie să facă fapte bune, acte caritabile, despre cum să se înţeleagă unii cu alţii”.

Într-o lume ca aceasta, în care oamenii vor să fie încurajaţi şi în care se vorbeşte despre cît de buni sunt ei, cu siguranţă că ideea unui Dumnezeu sfînt Care pedepseşte păcatul pare să nu aibă vreo relevanţă. Eu zic că în lumea în care trăim (poate) niciun alt subiect nu este mai relevant decît acesta. Tocmai pentru că lumea crede că e aşa de bună, ea trebuie să audă că lucrurile nu stau deloc aşa.

4. Predicarea aceasta e nefastă. Mai sus am dat cîteva exemple în privința aceasta. Unii cred că un astfel de subiect i-ar îndepărta pe oameni de Domnul (#1) și / sau i-ar determina să-și facă o impresie greșită despre El, cum că ar fi nemilos (#2).

Lucrurile nu stau deloc aşa. Mînia şi mila divină merg mînă-n mînă. Dumnezeu oferă milă (deci face foarte mult bine!) printr-un mesaj al judecăţii şi al sfinţeniei Sale. De fapt, prin ascunderea acestui adevăr le-am face foarte mult rău oamenilor, i-am priva de îndurarea lui Dumnezeu.

5. Predicarea aceasta este nerealistă. Dumnezeu este perceput ca fiind un bunicuț care face bine copiilor, care dă daruri, care spune poveşti frumoase cu o voce blîndă, care are răbdare cu oamenii… E nerealist, ni se sugerează, să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind mînios. Imaginea unei divinităţi mînioase împotriva oamenilor pare să fie mai mult imaginea zeilor greci a căror mînie trebuia potolită pentru a fi favorabili omului, în niciun caz imaginea Dumnezeului adevărat.

Ca răspuns aș spune că predicarea mîniei divine ar fi nerealistă dacă ar fi o minciună că Dumnezeu e sfînt. Totuşi, aceasta nu este o minciună. Datoria noastră este să credem şi să vorbim adevărul, adică să fim realişti. Dacă oamenii nu vor să audă sau să creadă sau să primească realitatea, e treaba lor. Datoria noastră este să le comunicăm această realitate.

Exemplul mesajului de judecată pe care Dumnezeu îl transmite cetăţii păgîne Ninive prin profetul Iona invalidează toate afirmaţiile (părerile) de mai sus. Deși mesajul de judecată, în sine, este negativ, pentru niște păcătoși nu este nevoie de un alt mesaj „mai optimist”. Prin mesajul lui Iona Domnul intenționa nu să distrugă, ci să salveze de la distrugere. Lucrul acesta era posibil prin căința cetății păgîne în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Pe lîngă asta, mesajul acela al nimicirii a fost ca o „revelație” pentru locuitorii acelei cetăți. Se înțelege că nimic altceva n-a fost mai relevant. Cît despre vreun caracter dăunător…, nici nu se pune problema. Am spus deja, Dumnezeu a vrut să facă binele, nu răul, și l-a și făcut, drept dovadă că a predica un astfel de subiect înseamnă a face mult bine oamenilor. Toate acestea s-au întîmplat pentru că la baza lor era adevărul. Cînd oamenilor li se face de cunoscut realitatea și cînd aceștia se ancorează în ea și acționează în conformitate cu aceasta, salvarea le este garantată.

Ce bine ar fi dacă predicatorii de azi ar predica ideile ferme din vechime cu privire la Dumnezeu! Cred că în ziua de azi e nevoie de predicatori demodaţi, învechiţi, înguşti, care să predice valori vechi, preţuite cîndva, valori pe care mulţi predicatori contemporani nu le cunosc.

De la EXEGETICAL FALLACIES la hîrleţomai (ŞI ÎNAPOI) – o foarte scurtă pledoarie pentru sport, muncă, dar mai ales pentru discernămînt în slujire

Cu puţin timp în urmă am citit Exegetical Fallacies. D. A. Carson face o treabă extraordinară, amintindu-ne greşelile pe care interpreţii Bibliei le fac. Cartea aşează o povară foarte mare pe umerii exegeţilor.

În aceeaşi perioadă cineva s-a gîndit să nu-şi mai lase şi anul acesta grădina în paragină. Eu am putut să ajut cu cîte ceva. N-am făcut mare lucru: am greblat puţin, am curăţat pe acolo şi am săpat. Nu sunt prea priceput în domeniul acesta. Nu m-am specializat pe hîrleţ, dar ştiu să-l folosesc.

După episodul cu grădina, povara aşezată de Carson pe umerii mei a fost însoţită de o uşoară durere de spate. Sincer, trecerea de la o activitate la alta mi-a picat bine. Acestea nu sunt două preocupări egale pentru mine, dar cred că ambele oferă satisfacţii. Pentru mine, în locul celei de a doua putea fi orice altceva: fotbal, plimbare (mişcare să fie), dar sunt şi oameni pentru care a doua preocupare reprezintă un mijloc de vieţuire. Ei sunt demni de respectul celorlalţi.

În orice caz, aş spune că povara teologică însoţită de febră musculară oferă, în opinia mea, o stare de bine.

Trăim într-o vreme în care foarte mulţi oameni sunt preocupaţi numai de aspectul lor fizic. Există mulţi musculoşi în jurul nostru. Totuşi, creşterea necontrolată a muşchilor poate dăuna grav minţii. Pe de altă parte, mintea strălucită care sălăşluieşte într-un trup puturos şi nedeprins cu mişcarea nu este prea fericită.

Experienţa mea descrisă mai sus mi-a fost benefică. Recunosc, în ce mă priveşte, a fost o experienţă plăcută pentru că drumul a fost şi înapoi (sper, nu înspre greşeli exegetice).

Lucrurile acestea pot primi şi un alt înţeles. Dacă, în calitate de exeget (sau slujitor), cineva le cam comite, prejudiciind Cuvîntul lui Dumnezeu şi distrugînd sufletele oamenilor, este mai bine ca drumul lui înspre hîrleţ să se realizeze cît mai repede şi fără cale de întoarcere (şi asta fără vreo ofensă faţă de preocuparea din urmă, mai ales că depindem foarte mult de aceasta). Ce-i drept, unii, din cauza dificultăţii activităţii din urmă, preferă greşelile exegetice, care oricum reprezintă o activitate mult mai uşoară. Cine poate nega faptul că e foarte uşor să faci astfel de greşeli? Să mai fi şi plătit pentru asta reprezintă într-adevăr un har (ai primi ceea ce nu meriţi sub nicio formă)!