Omul om – Cum funcţionează lucrurile? (8)

C. S. Lewis, în cartea pe care v-am recomandat-o (Desfiinţarea omului), pledează împotriva oamenilor „fără piept”. Soluţia sa pentru problema pe care o abordează este următoarea:

Aşa cum regele guvernează prin intermediul puterii executive, la fel Raţiunea trebuie să conducă în om simplele pofte, cu ajutorul „părţii înflăcărate”. Capul guvernează pântecele prin intermediul pieptului – sediu, după cum ne spune Alanus, al Mărinimiei, al emoţiilor structurate prin obişnuinţă cultivată şi transformate în sentimente stabile. Pieptul – Mărinimia – Sentimentul – iată indispensabilii factori de legătură între omul cerebral şi omul visceral. S-ar putea spune chiar că acest element intermediar este cel care defineşte omul ca om: căci, prin intelectul său, el nu este decât spirit, iar prin poftă, el nu este decât animal. (p. 36)

Este C. S. Lewis corect în ceea ce spune? Şi apoi, oare de ce primele două ca importanţă şi cele mai mari porunci ale lui Dumnezeu pentru om vizează dragostea?

Reclame

Omul om – Gînduri despre omul complet (5)

Sfera satisfacţiei

Pasiunile pe care le are omul scot în evidenţă nu faptul că acesta este un animal, ci simplul fapt că el este o fiinţă care are dorinţe pe care le vrea îndeplinite.

Pasiunea, în sine, nu este ceva rău şi păcătos. Aş spune că pasiunile sunt inerente fiinţei umane, deci bune, necesare şi recomandabile.

Ceea ce face ca pasiunile să devină greşite este folosirea greşită a acestora. A mînca este un lucru necesar şi bun. Totuşi, a consuma un anumit lucru în mod exagerat nu mai este la fel de bun. Dorinţa exagerată a unui lucru bun devine o dorinţă greşită. Hrana nu este un lucru care are de a face cu moralitatea (cu excepţia hranei antropofagilor). Cu toate acestea, folosirea greşită a acesteia devine lăcomie, deci o problemă morală.  Există totuşi categoria lucrurilor bune din punct de vedere moral cu privire la care dorinţa obsesivă nu constituie deloc o greşeală, ci dimpotrivă. A fi lacom să fii sfînt este o pasiune lăudabilă. A nu fi lacom în ce priveşte sfinţenia este o meteahnă.

De asemenea, obiectele spre care sunt îndreptate pasiunile pot să le facă pe acestea să fie greşite. Să-ţi doreşti să traversezi strada nu reprezintă nicio problemă, dar devine o greşeală cînd dorinţa sfidează culoarea roşie a semaforului. Să-ţi doreşti să minţi e greşit. Să iubeşti imoralitatea este un lucru greşit. Poftele îndreptate înspre alcool, maşina altuia, altă persoană decît partenerul de viaţă sunt ilegitime. Simpla dorinţă pentru un lucru rău este greşită. Cu cît mai greşită este dorinţa foarte mare pentru un astfel de lucru! Hedonismul sau cultul plăcerii poate fi amintit aici.

În cadrul lăcomiei şi senzualităţii, ca să le amintim doar pe acestea, pasiunea preia controlul fiinţei. Cînd pasiunile de genul acesta controlează omul, acesta se poartă ca un animal.

Pe de altă parte, cel care îşi înăbuşă pasiunile este un om care se autocondamnă la o viaţă searbădă, la izolare şi poate chiar la moarte. Stoicismul şi ascetismul se încadrează aici. A nu vrea să ai parte de anumite plăceri normale nu e cel mai bun lucru. Înăbuşirea dorinţelor nu reprezintă neapărat o virtute. Ea poate deveni foarte uşor un viciu. De asemenea, a nu vrea să fii părtaş valorilor morale şi divine este păcat. Lipsa de pasiune din punctul acesta de vedere este de nedorit. E lăudabil însă să nu ai pasiune pentru păcat.

În concluzie, omul trebuie învăţat să cultive pasiuni bune, să menţină un echilibru în ce priveşte lucrurile necesare şi totodată să stăpînească poftele păcătoase.