Omul om – încă nedesăvîrşit (11)

Pledez pentru omul care corespunde voii lui Dumnezeu. Cine nu devine un astfel de om îşi ratează viaţa, dar şi veşnicia.

CU TOATE ACESTEA, cred că asta nu este tot ce îşi poate dori un om. Sunt convins că un om complet, dar orb mai are loc în inimă de cel puţin o dorinţă ce are de a face cu văzul. În lipsa văzului el poate să fie complet, cu toate acestea văzul rămîne ceva de dorit pentru el. Cu alte cuvinte, văzul nu este cel mai important lucru, dar nici nu este un lucru de nedorit.

Complet, dar nedesăvîrşit? Da, aceasta este realitatea pe pămînt, o realitate care nu conţine contradicţie (dacă eşti încă nedesăvîrşit, nu înseamnă că nu corespunzi în prezent voii lui Dumnezeu).

Realitatea nedesăvîrşirii ne ajută să facem faţă imperfecţiunilor din viaţa noastră, ferindu-ne de pericolul deznădejdii (ceea ce în niciun caz nu ar trebui să încurajeze superficialitatea spirituală şi nici sedentarismul religios). De asemenea, această realitate ne ajută să ne raportăm corect la cei nedesăvîrşiţi din jurul nostru.

Să nu recunoaştem nedesăvîrşirile din viaţa noastră? Ar fi o mare nechibzuinţă.

Eu zic că pe măsură ce ne conformăm voii lui Dumnezeu, vom simţi tot mai mult nedesăvîrşirea din noi şi … vom tînji tot mai mult după desăvîrşire.

Anunțuri

Omul om – CALEA (10)

În articolul cu numărul opt am scris despre ce se întîmplă în viaţa unui orto-om. Acolo problema a fost abordată funcţional. De data aceasta subiectul este tratat ontologic. Cu alte cuvinte, preocuparea aici nu este cum funcţionează lucrurile, ci cum poate cineva să DEVINĂ un orto-om.

Ceea ce este foarte important de menţionat este că ÎNTÎI e nevoie ca cineva să fie sau să devină un orto-om pentru ca mai apoi să funcţioneze ca atare. Aspectul funcţional este foarte important, dar imposibil fără cel ontologic. Dacă cineva nu devine întîi un astfel de om, el nu poate funcţiona corespunzător (vezi 2 Cor 5:17). Pe de altă parte, aspectul funcţional nu este de ignorat de vreme ce după ce experimentează devenirea, omul trebuie să ştie cum să trăiască în lumina statutului său.

Care este CALEA pentru A FI un orto-om?

Nu există decît O SINGURĂ CALE pentru ca cineva să poată deveni un om complet sau, aşa cum l-am descris în altă parte, un om care corespunde voii lui Dumnezeu, iar această cale este calea naşterii din nou, a credinţei autentice în Cristos, a pocăinţei, a iertării de păcate, a spălării şi sfinţirii în sîngele lui Isus, a vieţii veşnice, a unei vieţi schimbate, a harului de a fi fiul lui Dumnezeu.

Omul nemîntuit, indiferent de strădaniile sale filosofice, etice, religioase sau de orice altă natură ar fi, eşuează lamentabil în ce priveşte viaţa, dar şi veşnicia sa.

Pentru ca omul, în întregime (intelect, sentimente, voinţă), să funcţioneze drept, trebuie mai întîi să fie mîntuit, adică să experimenteze regenerarea minţii, a sentimentelor, cît şi a voinţei. Acest lucru reiese şi din următorul citat:

What are the effects of Holy Spirit regeneration on repentant sinners? In brief, regeneration breaks the paralyzing bonds of holistic depravity and radically renews the sinner’s heart, mind, and soul into the image of Christ. As in the case of sinful depravity, the transformation wrought by the new birth is holistic; not merely some, but all of the sinner’s capacities are significantly renewed and enabled. The new spiritual life, being supernatural in origin, manifests itself in renewed abilities and righteous actions. In some people the visible evidences come to light soon after regeneration; in other lives time is required for their manifestation. Whether sooner or later, Jesus’ promise holds true: „every good tree bears good fruit…. A good tree cannot bear bad fruit” (Matt 7:17-18). Bruce Demarest, The Cross and Salvation, (Wheaton: Crossway Books; 2006), 297-298.

Omul om sau ORTO-OMUL (9)

Omul om, aşa cum l-am descris pînă acum, poate fi definit şi altfel. Trăsăturile lui esenţiale sunt ortodoxia, datorită convingerilor sale corecte, care sunt fundamentate pe standardul lui Dumnezeu (Biblia), ortopatia, datorită afectelor lui drepte şi legitime şi ortopraxia, datorită faptelor lui cu un caracter identic cu cel al celorlalte trăsături. Cu alte cuvinte, omul om este un orto-om. Ortodoxia de una singură nu-i asigură omului împlinirea. Acelaşi lucru se poate spune despre celelalte două luate individual sau chiar împreună. Avem de a face cu un orto-om numai dacă acesta însumează cele trei calităţi în fiinţa sa.

Este foarte greu să găsim astfel de oameni în jurul nostru şi mai mult de atît, este foarte dificil să fim noi acei oameni.

Aici aş duce discuţia puţin mai departe. Există, pe de o parte, oameni care, vis-a-vis de lucrurile secundare ale teologiei, nu au convingeri corecte (cel puţin din punctul meu de vedere, ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt greşiti, pentru că eu aş putea fi greşit) şi care nu interpretează Biblia în aspectele acestea secundare aşa cum mi-ar plăcea, dar care sunt oameni sfinţi, smeriţi, blînzi şi cu frică de Dumnezeu şi cu care, atunci cînd te rogi, ai o părtăşie extraordinară. Cunosc astfel de oameni. Pe de altă parte, există şi dintr-aceia care, vorbind strict tehnic, au o hermeneutică de invidiat, o teologie bună, dar care sunt mîndri şi cu care nu poţi purta o discuţie fără ca să încerce să domine lucrurile şi să-şi impună punctul de vedere cu orice preţ, oameni care, atunci cînd vine vorba de evlavia personală, sunt destul de deficitari. Părtăşia cu aceştia este o adevărată provocare.

Dacă ar fi să comparăm cele două categorii de oameni şi să punem într-o balanţă avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii, eu zic că cei din prima categorie corespund mult mai mult subiectului nostru decît cei din a doua. Problemele celor dintîi sunt secundare, iar ale celorlalţi sunt semnificative. Ortodoxia de invidiat a celor din urmă nu suplineşte şi nici nu rezolvă defectele esenţiale ce-i caracterizează. Totodată, defectele secundare ale celor dintîi nu-i descalifică din postura de oameni ce trăiesc la înălţimea standardului lui Dumnezeu şi asta luînd în considerare faptul că omul om, omul complet sau orto-omul despre care vorbim nu a ajuns şi nu poate ajunge, pe pămînt, la desăvîrşire, deci nici la desăvîrşire în convingeri. Spunînd asta nu susţin relativismul, nu susţin că aspectele secundare amintite mai sus sunt lipsite de importanţă sau că ar trebui ignorate şi în niciun caz nu fac inutile învăţăturile de bază ale creştinismului sau lucrurile fundamentale pe care cineva trebuie să le creadă pentru a putea fi mîntuit. De asemenea, spunînd lucrurile acestea, nu neg faptul că există multe imperfecţiuni în aspectul practic al vieţii de pe pămînt.