Omul om – Cum funcţionează lucrurile? (8)

C. S. Lewis, în cartea pe care v-am recomandat-o (Desfiinţarea omului), pledează împotriva oamenilor „fără piept”. Soluţia sa pentru problema pe care o abordează este următoarea:

Aşa cum regele guvernează prin intermediul puterii executive, la fel Raţiunea trebuie să conducă în om simplele pofte, cu ajutorul „părţii înflăcărate”. Capul guvernează pântecele prin intermediul pieptului – sediu, după cum ne spune Alanus, al Mărinimiei, al emoţiilor structurate prin obişnuinţă cultivată şi transformate în sentimente stabile. Pieptul – Mărinimia – Sentimentul – iată indispensabilii factori de legătură între omul cerebral şi omul visceral. S-ar putea spune chiar că acest element intermediar este cel care defineşte omul ca om: căci, prin intelectul său, el nu este decât spirit, iar prin poftă, el nu este decât animal. (p. 36)

Este C. S. Lewis corect în ceea ce spune? Şi apoi, oare de ce primele două ca importanţă şi cele mai mari porunci ale lui Dumnezeu pentru om vizează dragostea?

Anunțuri

Omul om – gînduri despre omul complet (7)

Omul ca fiinţă spirituală

În mod incurabil omul, fără excepţie, este spiritual.

Un om doar cu minte, sentimente, dorinţe, separat de o sferă a religiei, a spiritualităţii, a raportării la dumnezeire nu poate fi conceput şi asta pentru că nu există aşa ceva. Omul a fost creat cu înclinaţia şi capacitatea de a avea o relaţie cu Creatorul său.

Spiritualitatea o vedem (şi) în faptul că omul este într-o continuă căutare dupa un dumnezeu sau mai mulţi. Chiar cei care par că nu tînjesc după un anumit dumnezeu, au cel puţin un dumnezeu în viaţa lor, chiar dacă ei îşi sunt lor înşişi aşa ceva.

Asta nu înseamnă că în clipa în care omul şi-a făcut sau găsit un dumnezeu el devine împlinit. Sfera aceasta nu garantează împlinirea omului, însă în absenţa acesteia împlinirea despre care vorbim este irealizabilă.

Întîi, trebuie ca omul să Îl găsească pe Acela care este singurul Dumnezeu adevărat. Asta înseamnă că trebuie făcută o distincţie între falşii dumnezei şi adevăratul Dumnezeu. Cel din urmă este Acela care există fără om şi fără de care omul nu poate fi. Falşii sunt cei ce nu pot exista fără om (omul este creatorul lor).

Apoi, trebuie ca El, adevăratul şi singurul Dumnezeu, să ocupe sfera spirituală şi să influenţeze fiinţa, conformînd-o intenţiilor Sale, lucru care implică supunere din partea omului.

Omul om – Gînduri despre omul complet (6)

Sfera selecţiei

De ce alege un om ceea ce alege? Cum pot fi explicate alegerile? Cum funcţionează acestea? Ce trebuie să aleagă omul şi cum poate el să aleagă ceea ce trebuie? Acestea sunt cîteva întrebări legate de sfera aceasta.

Motivele din cadrul unei singure alegeri pot fi multiple şi complexe. De exemplu, ce ne motivează atunci cînd cumpărăm o carte? Putem cumpăra o carte pentru că autorul este o cunoştinţă. Putem cumpăra o carte pentru că ştim despre autor că este bun. Putem face asta pentru că alţii ne-au recomandat autorul respectiv şi scrierea sa. Acţiunea aceasta se poate datora interesului nostru pentru un anumit subiect. Preţul unei cărţi poate fi şi el un criteriu în achiziţionarea acesteia.

La baza unei astfel de alegeri poate sta un motiv sau pot sta mai multe sau chiar toate motivele prezente, deşi nu toate implicate în aceeaşi măsură. Unele motive sunt principale şi determinante, altele secundare, dar nu neapărat neimportante.

Alegerile unui om variază. Ele nu au loc mereu în acelaşi fel. Uneori alegem mai mult cu mintea (pentru că înţelegem valoarea lucrului respectiv sau pentru că suntem conştienţi că el ne face bine), alteori mai mult cu inima (pentru că iubim ceea ce alegem, poate chiar dacă ştim că nu ne este neapărat necesar sau poate chiar în ciuda faptului că ne este dăunător) şi alteori mai mult în virtutea pasiunii (poate fără să ştim prea multe despre lucrul ales şi fără ca să fim ataşaţi de el).

Cum putem face alegeri bune? Pentru asta avem nevoie, în lumina discuţiei de pînă acum, de minte, sentimente şi pasiuni care să funcţioneze corect şi anume care să se conformeze la Cuvînt. Asta nu înseamnă că trebuie, de exemplu, să înţelegem totul despre ce alegem. E de dorit să înţelegem cît mai mult şi dacă se poate tot din ce este fundamental (ignoranţa nu este o virtute şi deseori alegerile în necunoştinţă de cauză sunt eronate), dar Dumnezeu vrea mai mult conformarea decît înţelegerea noastră (de exemplu, subiecte ca suveranitatea lui Dumnezeu şi problema suferinţei reprezintă subiecte pe care Dumnezeu aşteaptă să le înţelegem pînă la un punct). Pornind de aici putem deschide un subiect foarte cuprinzător, cel al alegerilor în credinţă, alegeri la care Dumnezeu ne cheamă de nenumărate ori. Din momentul în care ajungem la punctul respectiv trebuie să ne încredem în Dumnezeu şi să facem alegeri în conformitate cu această credinţă. Aceste alegeri nu sunt mai puţin raţionale decît cele anterioare (credinţa aceasta este credinţa în Dumnezeul adevărat pe care Îl cunoaştem deja, iar alegerile au loc în conformitate cu ceea ce ştim deja despre El). De asemenea, aceste alegeri în credinţă nu comunică faptul că cele anterioare au fost sau sunt străine de credinţă.

Falimentul de a alege în credinţă reprezintă un faliment în sfera selecţiei, iar un astfel de faliment reprezintă un faliment în cadrul propriei noastre împliniri.

(data viitoare vom încerca să medităm la omul ca fiinţă spirituală)

Omul om – Gînduri despre omul complet (5)

Sfera satisfacţiei

Pasiunile pe care le are omul scot în evidenţă nu faptul că acesta este un animal, ci simplul fapt că el este o fiinţă care are dorinţe pe care le vrea îndeplinite.

Pasiunea, în sine, nu este ceva rău şi păcătos. Aş spune că pasiunile sunt inerente fiinţei umane, deci bune, necesare şi recomandabile.

Ceea ce face ca pasiunile să devină greşite este folosirea greşită a acestora. A mînca este un lucru necesar şi bun. Totuşi, a consuma un anumit lucru în mod exagerat nu mai este la fel de bun. Dorinţa exagerată a unui lucru bun devine o dorinţă greşită. Hrana nu este un lucru care are de a face cu moralitatea (cu excepţia hranei antropofagilor). Cu toate acestea, folosirea greşită a acesteia devine lăcomie, deci o problemă morală.  Există totuşi categoria lucrurilor bune din punct de vedere moral cu privire la care dorinţa obsesivă nu constituie deloc o greşeală, ci dimpotrivă. A fi lacom să fii sfînt este o pasiune lăudabilă. A nu fi lacom în ce priveşte sfinţenia este o meteahnă.

De asemenea, obiectele spre care sunt îndreptate pasiunile pot să le facă pe acestea să fie greşite. Să-ţi doreşti să traversezi strada nu reprezintă nicio problemă, dar devine o greşeală cînd dorinţa sfidează culoarea roşie a semaforului. Să-ţi doreşti să minţi e greşit. Să iubeşti imoralitatea este un lucru greşit. Poftele îndreptate înspre alcool, maşina altuia, altă persoană decît partenerul de viaţă sunt ilegitime. Simpla dorinţă pentru un lucru rău este greşită. Cu cît mai greşită este dorinţa foarte mare pentru un astfel de lucru! Hedonismul sau cultul plăcerii poate fi amintit aici.

În cadrul lăcomiei şi senzualităţii, ca să le amintim doar pe acestea, pasiunea preia controlul fiinţei. Cînd pasiunile de genul acesta controlează omul, acesta se poartă ca un animal.

Pe de altă parte, cel care îşi înăbuşă pasiunile este un om care se autocondamnă la o viaţă searbădă, la izolare şi poate chiar la moarte. Stoicismul şi ascetismul se încadrează aici. A nu vrea să ai parte de anumite plăceri normale nu e cel mai bun lucru. Înăbuşirea dorinţelor nu reprezintă neapărat o virtute. Ea poate deveni foarte uşor un viciu. De asemenea, a nu vrea să fii părtaş valorilor morale şi divine este păcat. Lipsa de pasiune din punctul acesta de vedere este de nedorit. E lăudabil însă să nu ai pasiune pentru păcat.

În concluzie, omul trebuie învăţat să cultive pasiuni bune, să menţină un echilibru în ce priveşte lucrurile necesare şi totodată să stăpînească poftele păcătoase.

Omul om – Gînduri despre omul complet (4)

Sfera simţirii

Aş vrea să-mi îndrept atenţia înspre o altă dimensiune: dimensiunea simţirii, sfera în care au loc sentimentele. În rîndurile ce urmează vreau să subliniez cîteva probleme din cadrul acestei sfere.

Denaturarea simţirilor aduce în discuţie afectarea pe care aceste simţiri au suferit-o şi pe care încă o mai suferă. Din cauza acesteia oamenii sunt răi, nemiloşi şi fără dragoste. Dumnezeu a creat oameni buni, miloşi şi iubitori, însă păcatul a stricat simţirea.

Dezechilibrul din cadrul sentimentelor reprezintă şi el o problemă. Aici pot fi menţionate hipersensibilitatea sau sensibilitatea excesivă, pe de o parte, cît şi insensibilitatea, pe de altă parte.

Hipersensibilitatea este greşită. Nu vorbim neapărat despre mofturoşi care, din cauza unei proaste creşteri sau din cauza altor factori, par să fie deranjaţi de orice lucru mărunt, deşi şi aceştia sunt incluşi aici. Mă refer îndeosebi la cei care ajung să fie stăpîniţi de (anumite) sentimente, la cei ale căror sentimente preiau controlul fiinţei.

Pe de altă parte, insensibilitatea ne face cunoştinţă cu omul care, chiar dacă are sentimente, îşi „îngheaţă” simţirea, acţionînd în virtutea altor factori.

Simţirile nu trebuie să preia controlul fiinţei, dar nici nu trebuie să fie dispreţuite (poate uneori chiar în vederea eliminării lor).

O altă problemă o constituie direcţionarea greşită a sentimentelor. Iubirea pe care o merită Dumnezeu, dar care este direcţionată înspre un idol constituie un exemplu grăitor în privinţa aceasta. Tot aici putem aminti cazurile în care afecţiunea aparte, pe care o merită partenerul de viaţă, este îndreptată înspre o persoană străină familiei.

O ultimă meteahnă a sentimentelor pe care vreau să o amintesc este dezacordul dintre acestea şi realitate sau lipsa de corespondenţă faţă de realitate. Unii, fără justificare, se simt în delir. Alţii, fără motiv, sunt de parcă ar fi picat cerul pe ei.

A simţi în conformitate cu realitatea este o condiţie esenţială pentru împlinirea fiinţei umane. Asta nu înseamnă că aceste sentimente trebuie controlate de ceea ce ni se întîmplă, ci înseamnă doar că sentimentele trebuie să se raporteze la realitate, la adevăr.

De exemplu, un om care a pierdut pe cineva drag nu dă semne că ar fi un om complet dacă tristeţea este tot ceea ce experimentează. În prezenţa tristeţii şi durerii un om care a pierdut pe cineva drag se poate bucura în speranţă (speranţa că se va întîlni cu cel drag în slavă – asta dacă este cazul). Bucuria în necazuri despre care vorbeşte Biblia, deşi sfidează normalitatea în care trăiesc foarte mulţi oameni, nu este indiferentă faţă de realitatea din jur, ea, dimpotrivă, este înrădăcinată în adevăr (adevărul potrivit căruia există ceva mai mult decît suferinţa din jur şi asta pentru că realitatea este mai mult decît ce percepe omul în jurul său). Oamenii care în faţa morţii nu simt decît durere fac asta din cauza necunoaşterii întregii realităţi şi a neconformării la aceasta. La fel se pot explica diferenţele dintre un om moral, stăpînit de sentimentul mulţumirii de sine şi unul care, datorită adevărului, experimentează sentimentul vinovăţiei personale şi căinţa.

Raportarea sentimentelor la întregul adevăr reprezintă o cerinţă esenţială pentru reabilitarea, dar şi pentru funcţionarea corespunzătoare a acestora.

Standardul lui Dumnezeu face din nou diferenţa şi în această sferă.

Omul om – Gînduri despre omul complet (2)

Pentru subiectul de faţă recomand C. S. Lewis, Desfiinţarea omului, (Bucureşti: Humanitas; 2004). Iată două citate:

Unora li se va părea că inventez eu o dificultate artificială pentru Programatorii mei. Alţi critici, mai simpli la minte, poate vor întreba: „De ce să presupui că vor fi nişte oameni atît de răi?” Dar eu nu presupun că sunt răi. Mai degrabă, nu sunt deloc oameni (în vechiul sens).  Dacă vreţi, sunt oameni care şi-au sacrificat propria parte din umanitatea tradiţională ca să se dedice sarcinii de a hotărî ce va însemna de acum înainte „Umanitatea”. (89)

Orice motiv pe care încearcă să-l invoce pentru acţiunile lor devine imediat o petitio. Nu pentru că ar fi nişte oameni răi. Nu sunt deloc oameni. Păşind în afara lui Tao, au păşit în abis. Supuşii lor nu sunt neapărat nişte oameni nefericiţi. Nu sunt deloc oameni: sunt nişte produse artificiale. Victoria finală a Omului s-a dovedit a fi desfiinţarea Omului. (91)

Omul om – Gînduri despre omul complet

În ultima vreme m-am gîndit la om, mai exact la ce înseamnă să fii om şi la cum trebuie să arate un om.

Nu toţi oamenii arată a oameni. Nu este greu (cel puţin aşa mi se pare mie) să observăm diferenţele evidente dintre aceştia. Unii sunt oameni, iar alţii doar par să fie. M-am gîndit la cei dintîi ca la nişte oameni compleţi, iar la ceilalţi ca la nişte incompleţi.

Incompleţi nu sunt cei cu minte mai puţină, cei săraci sau cei urîţi. Ei nu sunt nici cei cu handicapuri fizice sau psihice (deşi categoria celor din urmă poate da naştere la anumite discuţii împreună cu alte două categorii, cea a copiilor cît şi cea a oamenilor privaţi de un anumit tip de revelaţie). De asemenea, nu mă refer aici la cei nedesăvîrşiţi. Aş fi absurd să deplîng nedesăvîrşirea pe acest pămînt.

Un om complet este un om care are tot ce trebuie să aibă un om ca să fie om. Raportarea însă nu se face la cantitatea de umanitate sau la structura în sine a omului şi nici la accesoriile acestuia (ceasul, maşina, slujba). Dacă ar fi să-l raportăm pe om la aceste valori atunci, ţinînd cont că Dumnezeu a creat fiinţa aceasta cu două picioare sănătoase, un om fără un picior sau cu un picior bolnav ar fi incomplet. Nu acesta este însă sistemul de referinţă pe care-l am în vedere şi sunt convins că nici Dumnezeu nu este interesat de asta (nu în sensul că Lui nu-I pasă de suferinţa fizică a unui om sau că nu face nimic pentru a rezolva suferinţa aceasta, ci în sensul că poate să fie mulţumit de un astfel de om).

Un om complet este un om care funcţionează în parametri normali, împlinindu-şi astfel menirea (prin menire mă refer la intenţia pe care a avut-o în actul creării omului Cel care a inventat viaţa).

Un om complet gîndeşte, simte şi voieşte în acord cu intenţia / voia lui Dumnezeu. Pentru mine, un astfel de om este omul corespunzător (omul care corespunde), celălalt fiind omul necorespunzător.

Cred, în acelaşi timp, că asta nu este tot ce îşi poate dori un om. Sunt convins că un om complet, dar orb mai are loc în inimă de cel puţin o dorinţă ce are de a face cu văzul. În lipsa văzului el poate să fie complet, cu toate acestea văzul rămîne ceva de dorit pentru el. Cu alte cuvinte, văzul nu este cel mai important lucru, dar nici nu este un lucru de nedorit.

Pe de altă parte, mintea strălucită, dar autonomă si imbecilitatea, senzualitatea şi apatia, dar şi încăpăţînarea şi lipsa de opinie (asta ca să numim numai cîteva trăsături) ne fac cunoştinţă cu un om incomplet.

Eu zic că trăim într-o lume de oameni incompleţi, ceilalţi fiind pe cale de dispariţie.

Cine va salva rasa umană?

(va urma)