Anatomia emoțiilor noastre

Cînd știi că un lucru e bun și că trebuie să-l practici sau că un lucru e rău și că trebuie să te ferești de el, dacă pofta te controlează, degeaba știi ce știi. The HEAD rules the BELLY through the CHEST. MINTEA biruiește POFTA prin AFECTE.

Următoarea prelegere prezintă ideea aceasta: The anatomy of our emotions.

Vezi, de asemenea: Omul om – Cum funcționează lucrurile?

Reclame

Omul om – SALVAŢI RASA UMANĂ (13)

EU ZIC CĂ TRĂIM ÎNTR-O LUME DE OAMENI INCOMPLEŢI, CEILALŢI FIIND PE CALE DE DISPARIŢIE.

Există motive serioase pentru o aşa afirmaţie:
– oamenii nu-L caută pe Dumnezeu;
– oamenii nu caută mîntuirea prin Cristos;
– oamenii nu meditează la păcatul lor ca să înţeleagă cît sunt de degradaţi;
– Biblia este nesocotită şi dispreţuită de cei nemîntuiţi;
– oamenii nu funcţionează corespunzător, şi anume potrivit cu scopul intenţionat de Creator;
– raţiunea, sentimentele, pasiunile, voinţa, trupul oamenilor sunt folosite haotic şi păcătos;
– foarte mulţi semeni merg pe calea largă înspre iadul etern;
– din biserici pleacă oameni, pe de o parte, din cauza lor, pe de altă parte, pentru că nimeni nu-i ajută şi pentru că nu găsesc ceea ce trebuie acolo;
– în biserici se măreşte numărul creştinilor nominali;
– biserica devine din ce în ce mai mult asemenea lumii;
– Biblia este tot mai puţin apreciată şi promovată în biserici;
– atenţia creştinilor devine tot mai puţin îndreptată înspre Dumnezeu;

CINE VA SALVA RASA UMANĂ?

Ce se poate face? Care sunt soluţiile? Aici sunt cîteva propuneri:

1. Fii tu un om complet!
Dacă vrei să-i ajuţi pe alţii şi tu nu eşti ceea ce trebuie, nu vei realiza nimic. De altfel, cum să te asculte cînd tu nu eşti o pildă pentru ei? Nu încerca să-i salvezi pe alţii pînă cînd tu nu eşti cum trebuie, pentru că în loc să îi ajuţi le vei da motive să te batjocorească (măcar de te-ar batjocori numai pe tine…, dar Îl vor batjocori şi pe Cel despre care tu zici că-L cunoşti). Aceasta este vremea, poate mai mult ca oricînd altcîndva, cînd creştinul trebuie să fie creştin.

2. Înalţă Standardul lui Dumnezeu!
Într-o lume a valorilor relative şi subiective, într-o lume pluralistă, într-o lume în care autoritatea o reprezintă gustul fiecăruia, trebuie ca cineva să înalţe Cuvîntul lui Dumnezeu. Cum se face asta? Nu e mare filosofie. Iubeşte, citeşte, înţelege şi trăieşte Biblia. Apoi, propovăduieşte-o în biserică, dacă eşti chemat de Dumnezeu să faci asta, dacă nu, atunci ia-l pe pastor deoparte şi spune-i, dacă trebuie, că tu ai nevoie de Standardul lui Dumnezeu, nu de prostii. Amvonul să fie pentru Biblie, altminteri să nu mai fie deloc!

3. Încearcă să simţi situaţia în care se găsesc cei nemîntuiţi.
Dragostea faţă de semeni nu este una ignorantă. Dacă vrei să fie salvaţi de la iad, trebuie să simţi şi tu grozăvia acelui loc. Slavă Domnului că nu vom ajunge in iad datorită lui ISUS, însă să nu ştim de la ce ne-a scăpat El?! Asta mi s-ar părea o gigantică ignoranţă. Poate că ar trebui să punem timp serios deoparte pentru a medita la grozăvia iadului. Cred că e mult mai bine să medităm la locul acela pînă am ajunge în pragul disperării, pînă cînd am simţi că ne pierdem minţile din cauza lui, pînă cînd am tremura şi-am plînge şi-am striga cu disperare după har, decît să fim ignoranţi faţă de realitatea teribilă spre care foarte mulţi se îndreaptă.

4. Fă un lucru important pentru semenii tăi – spune-le despre Isus Care Singur poate să împlinească omul.
Nu tăcea, nu te ruşina, nu ascunde, nu minţi, nu amîna, nu evita, nu pierde vremea. Spune-le despre Isus! Asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbeşti cu ei şi altceva totuşi „Isus” reprezintă cel mai important subiect de discuţii.

5. Roagă-te pentru cei pierduţi.
Dacă Dumnezeu este singurul Mîntuitor (şi El este), atunci cere-I Lui să facă ceva pentru ceilalţi: să îi cerceteze prin Duhul Său, să le îndrepte atenţia înspre El prin circumstanţele în care îi aduce, să le trimită un mesager (poate pe tine), să-i dea îndrăzneală şi claritate mesagerului, să le cerceteze inima, să-i învieze pe păcătoşi din moartea în care se găsesc.
Orice încercare de salvare a oamenilor fără implicarea continuă a lui Dumnezeu nu înseamnă nimic, deci roagă-te Lui.

6. Încrede-te responsabil în Dumnezeu.
S-ar putea ca cei nemîntuiţi să asculte sau nu. Dacă am făcut ce trebuia pentru ei, suntem nevinovaţi în ce priveşte drumul pe care vor merge. Nu rămîne decît să-i predăm problema în totalitate lui Dumnezeu şi să ne încredem în El. Încrederea trebuie să fie responsabilă, adică să fie însoţită de împlinirea datoriilor pe care le avem. Vă îndemn să NU vă încredeţi în Dumnezeu în mod iresponsabil.

Omul om – în drum spre desăvîrşire (12)

Nedesăvîrşit, dar în drum spre desăvîrşire – aşa este omul care corespunde voii lui Dumnezeu pe acest pămînt.

Cum e locul acela? Ce e acolo? Ce nu e? De ce e de dorit?

Acolo e Isus. Isus este cea mai mare comoară, este cel mai de dorit, este cel mai de preţ, este cel mai slăvit, este cel mai bun, cel mai răbdător, cel mai iertător, cel mai înţelegător, cel mai drept, cel mai sfînt …

Acolo sunt îngerii. Da, acele fiinţe ciudate, interesante, puternice, uimitoare, admirabile.

Acolo sunt sfinţii din vechime şi din toate timpurile, printre care bunici, părinţi, fraţi, copii, prieteni, cunoscuţi.

Acolo totul este frumos. E lumină, e bine, e linişte, e odihnă, e cîntec, e dragoste, e ascultare, e înţelegere, e împlinire.

Acolo nu sunt limite, greşeli, imperfecţiuni. Nu sunt păcate, căderi, frămîntări, lacrimi, certuri, dezbinări, bîrfeli, intrigi, vorbiri de rău, invidie, mîndrie, răutăţi. Nu sunt dizabilităţi, deznădejdi, depresii. Nu sunt boli. Nu sunt dureri. Nu este moarte.

Ajuns acolo, omul n-o să regrete nicio clipă pămîntul lăsat în urmă. Ajuns acolo, o să-şi dorească doar acel loc. E locul de slavă. E cerul. E lumina. E viaţa. E nemurirea. E fericirea. E … desăvîrşirea.

Vreau acel loc!

Dacă eşti omul descris în aceste articole vei dori şi tu acel loc.

Să călătorim spre el!

Creştinul lui John Bunyan este o pildă pentru cei care sunt astfel de călători:

Am văzut că omul a luat-o la fugă. De abia trecuse dinaintea uşei sale şi puţin de ea se depărtase, când nevastă-sa şi copiii, băgară de seamă, şi începură să-l cheme înapoi. Acesta însă îşi vârî degetele în urechi şi strigă: „Viaţă, viaţă, viaţă de veci!” Şi nu voia nici măcar să privească îndărăt, ci alerga peste câmpia largă şi pustie.

Omul om – încă nedesăvîrşit (11)

Pledez pentru omul care corespunde voii lui Dumnezeu. Cine nu devine un astfel de om îşi ratează viaţa, dar şi veşnicia.

CU TOATE ACESTEA, cred că asta nu este tot ce îşi poate dori un om. Sunt convins că un om complet, dar orb mai are loc în inimă de cel puţin o dorinţă ce are de a face cu văzul. În lipsa văzului el poate să fie complet, cu toate acestea văzul rămîne ceva de dorit pentru el. Cu alte cuvinte, văzul nu este cel mai important lucru, dar nici nu este un lucru de nedorit.

Complet, dar nedesăvîrşit? Da, aceasta este realitatea pe pămînt, o realitate care nu conţine contradicţie (dacă eşti încă nedesăvîrşit, nu înseamnă că nu corespunzi în prezent voii lui Dumnezeu).

Realitatea nedesăvîrşirii ne ajută să facem faţă imperfecţiunilor din viaţa noastră, ferindu-ne de pericolul deznădejdii (ceea ce în niciun caz nu ar trebui să încurajeze superficialitatea spirituală şi nici sedentarismul religios). De asemenea, această realitate ne ajută să ne raportăm corect la cei nedesăvîrşiţi din jurul nostru.

Să nu recunoaştem nedesăvîrşirile din viaţa noastră? Ar fi o mare nechibzuinţă.

Eu zic că pe măsură ce ne conformăm voii lui Dumnezeu, vom simţi tot mai mult nedesăvîrşirea din noi şi … vom tînji tot mai mult după desăvîrşire.

Omul om – CALEA (10)

În articolul cu numărul opt am scris despre ce se întîmplă în viaţa unui orto-om. Acolo problema a fost abordată funcţional. De data aceasta subiectul este tratat ontologic. Cu alte cuvinte, preocuparea aici nu este cum funcţionează lucrurile, ci cum poate cineva să DEVINĂ un orto-om.

Ceea ce este foarte important de menţionat este că ÎNTÎI e nevoie ca cineva să fie sau să devină un orto-om pentru ca mai apoi să funcţioneze ca atare. Aspectul funcţional este foarte important, dar imposibil fără cel ontologic. Dacă cineva nu devine întîi un astfel de om, el nu poate funcţiona corespunzător (vezi 2 Cor 5:17). Pe de altă parte, aspectul funcţional nu este de ignorat de vreme ce după ce experimentează devenirea, omul trebuie să ştie cum să trăiască în lumina statutului său.

Care este CALEA pentru A FI un orto-om?

Nu există decît O SINGURĂ CALE pentru ca cineva să poată deveni un om complet sau, aşa cum l-am descris în altă parte, un om care corespunde voii lui Dumnezeu, iar această cale este calea naşterii din nou, a credinţei autentice în Cristos, a pocăinţei, a iertării de păcate, a spălării şi sfinţirii în sîngele lui Isus, a vieţii veşnice, a unei vieţi schimbate, a harului de a fi fiul lui Dumnezeu.

Omul nemîntuit, indiferent de strădaniile sale filosofice, etice, religioase sau de orice altă natură ar fi, eşuează lamentabil în ce priveşte viaţa, dar şi veşnicia sa.

Pentru ca omul, în întregime (intelect, sentimente, voinţă), să funcţioneze drept, trebuie mai întîi să fie mîntuit, adică să experimenteze regenerarea minţii, a sentimentelor, cît şi a voinţei. Acest lucru reiese şi din următorul citat:

What are the effects of Holy Spirit regeneration on repentant sinners? In brief, regeneration breaks the paralyzing bonds of holistic depravity and radically renews the sinner’s heart, mind, and soul into the image of Christ. As in the case of sinful depravity, the transformation wrought by the new birth is holistic; not merely some, but all of the sinner’s capacities are significantly renewed and enabled. The new spiritual life, being supernatural in origin, manifests itself in renewed abilities and righteous actions. In some people the visible evidences come to light soon after regeneration; in other lives time is required for their manifestation. Whether sooner or later, Jesus’ promise holds true: „every good tree bears good fruit…. A good tree cannot bear bad fruit” (Matt 7:17-18). Bruce Demarest, The Cross and Salvation, (Wheaton: Crossway Books; 2006), 297-298.

Omul om sau ORTO-OMUL (9)

Omul om, aşa cum l-am descris pînă acum, poate fi definit şi altfel. Trăsăturile lui esenţiale sunt ortodoxia, datorită convingerilor sale corecte, care sunt fundamentate pe standardul lui Dumnezeu (Biblia), ortopatia, datorită afectelor lui drepte şi legitime şi ortopraxia, datorită faptelor lui cu un caracter identic cu cel al celorlalte trăsături. Cu alte cuvinte, omul om este un orto-om. Ortodoxia de una singură nu-i asigură omului împlinirea. Acelaşi lucru se poate spune despre celelalte două luate individual sau chiar împreună. Avem de a face cu un orto-om numai dacă acesta însumează cele trei calităţi în fiinţa sa.

Este foarte greu să găsim astfel de oameni în jurul nostru şi mai mult de atît, este foarte dificil să fim noi acei oameni.

Aici aş duce discuţia puţin mai departe. Există, pe de o parte, oameni care, vis-a-vis de lucrurile secundare ale teologiei, nu au convingeri corecte (cel puţin din punctul meu de vedere, ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt greşiti, pentru că eu aş putea fi greşit) şi care nu interpretează Biblia în aspectele acestea secundare aşa cum mi-ar plăcea, dar care sunt oameni sfinţi, smeriţi, blînzi şi cu frică de Dumnezeu şi cu care, atunci cînd te rogi, ai o părtăşie extraordinară. Cunosc astfel de oameni. Pe de altă parte, există şi dintr-aceia care, vorbind strict tehnic, au o hermeneutică de invidiat, o teologie bună, dar care sunt mîndri şi cu care nu poţi purta o discuţie fără ca să încerce să domine lucrurile şi să-şi impună punctul de vedere cu orice preţ, oameni care, atunci cînd vine vorba de evlavia personală, sunt destul de deficitari. Părtăşia cu aceştia este o adevărată provocare.

Dacă ar fi să comparăm cele două categorii de oameni şi să punem într-o balanţă avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii, eu zic că cei din prima categorie corespund mult mai mult subiectului nostru decît cei din a doua. Problemele celor dintîi sunt secundare, iar ale celorlalţi sunt semnificative. Ortodoxia de invidiat a celor din urmă nu suplineşte şi nici nu rezolvă defectele esenţiale ce-i caracterizează. Totodată, defectele secundare ale celor dintîi nu-i descalifică din postura de oameni ce trăiesc la înălţimea standardului lui Dumnezeu şi asta luînd în considerare faptul că omul om, omul complet sau orto-omul despre care vorbim nu a ajuns şi nu poate ajunge, pe pămînt, la desăvîrşire, deci nici la desăvîrşire în convingeri. Spunînd asta nu susţin relativismul, nu susţin că aspectele secundare amintite mai sus sunt lipsite de importanţă sau că ar trebui ignorate şi în niciun caz nu fac inutile învăţăturile de bază ale creştinismului sau lucrurile fundamentale pe care cineva trebuie să le creadă pentru a putea fi mîntuit. De asemenea, spunînd lucrurile acestea, nu neg faptul că există multe imperfecţiuni în aspectul practic al vieţii de pe pămînt.