Omul om – SALVAŢI RASA UMANĂ (13)

EU ZIC CĂ TRĂIM ÎNTR-O LUME DE OAMENI INCOMPLEŢI, CEILALŢI FIIND PE CALE DE DISPARIŢIE.

Există motive serioase pentru o aşa afirmaţie:
– oamenii nu-L caută pe Dumnezeu;
– oamenii nu caută mîntuirea prin Cristos;
– oamenii nu meditează la păcatul lor ca să înţeleagă cît sunt de degradaţi;
– Biblia este nesocotită şi dispreţuită de cei nemîntuiţi;
– oamenii nu funcţionează corespunzător, şi anume potrivit cu scopul intenţionat de Creator;
– raţiunea, sentimentele, pasiunile, voinţa, trupul oamenilor sunt folosite haotic şi păcătos;
– foarte mulţi semeni merg pe calea largă înspre iadul etern;
– din biserici pleacă oameni, pe de o parte, din cauza lor, pe de altă parte, pentru că nimeni nu-i ajută şi pentru că nu găsesc ceea ce trebuie acolo;
– în biserici se măreşte numărul creştinilor nominali;
– biserica devine din ce în ce mai mult asemenea lumii;
– Biblia este tot mai puţin apreciată şi promovată în biserici;
– atenţia creştinilor devine tot mai puţin îndreptată înspre Dumnezeu;

CINE VA SALVA RASA UMANĂ?

Ce se poate face? Care sunt soluţiile? Aici sunt cîteva propuneri:

1. Fii tu un om complet!
Dacă vrei să-i ajuţi pe alţii şi tu nu eşti ceea ce trebuie, nu vei realiza nimic. De altfel, cum să te asculte cînd tu nu eşti o pildă pentru ei? Nu încerca să-i salvezi pe alţii pînă cînd tu nu eşti cum trebuie, pentru că în loc să îi ajuţi le vei da motive să te batjocorească (măcar de te-ar batjocori numai pe tine…, dar Îl vor batjocori şi pe Cel despre care tu zici că-L cunoşti). Aceasta este vremea, poate mai mult ca oricînd altcîndva, cînd creştinul trebuie să fie creştin.

2. Înalţă Standardul lui Dumnezeu!
Într-o lume a valorilor relative şi subiective, într-o lume pluralistă, într-o lume în care autoritatea o reprezintă gustul fiecăruia, trebuie ca cineva să înalţe Cuvîntul lui Dumnezeu. Cum se face asta? Nu e mare filosofie. Iubeşte, citeşte, înţelege şi trăieşte Biblia. Apoi, propovăduieşte-o în biserică, dacă eşti chemat de Dumnezeu să faci asta, dacă nu, atunci ia-l pe pastor deoparte şi spune-i, dacă trebuie, că tu ai nevoie de Standardul lui Dumnezeu, nu de prostii. Amvonul să fie pentru Biblie, altminteri să nu mai fie deloc!

3. Încearcă să simţi situaţia în care se găsesc cei nemîntuiţi.
Dragostea faţă de semeni nu este una ignorantă. Dacă vrei să fie salvaţi de la iad, trebuie să simţi şi tu grozăvia acelui loc. Slavă Domnului că nu vom ajunge in iad datorită lui ISUS, însă să nu ştim de la ce ne-a scăpat El?! Asta mi s-ar părea o gigantică ignoranţă. Poate că ar trebui să punem timp serios deoparte pentru a medita la grozăvia iadului. Cred că e mult mai bine să medităm la locul acela pînă am ajunge în pragul disperării, pînă cînd am simţi că ne pierdem minţile din cauza lui, pînă cînd am tremura şi-am plînge şi-am striga cu disperare după har, decît să fim ignoranţi faţă de realitatea teribilă spre care foarte mulţi se îndreaptă.

4. Fă un lucru important pentru semenii tăi – spune-le despre Isus Care Singur poate să împlinească omul.
Nu tăcea, nu te ruşina, nu ascunde, nu minţi, nu amîna, nu evita, nu pierde vremea. Spune-le despre Isus! Asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbeşti cu ei şi altceva totuşi „Isus” reprezintă cel mai important subiect de discuţii.

5. Roagă-te pentru cei pierduţi.
Dacă Dumnezeu este singurul Mîntuitor (şi El este), atunci cere-I Lui să facă ceva pentru ceilalţi: să îi cerceteze prin Duhul Său, să le îndrepte atenţia înspre El prin circumstanţele în care îi aduce, să le trimită un mesager (poate pe tine), să-i dea îndrăzneală şi claritate mesagerului, să le cerceteze inima, să-i învieze pe păcătoşi din moartea în care se găsesc.
Orice încercare de salvare a oamenilor fără implicarea continuă a lui Dumnezeu nu înseamnă nimic, deci roagă-te Lui.

6. Încrede-te responsabil în Dumnezeu.
S-ar putea ca cei nemîntuiţi să asculte sau nu. Dacă am făcut ce trebuia pentru ei, suntem nevinovaţi în ce priveşte drumul pe care vor merge. Nu rămîne decît să-i predăm problema în totalitate lui Dumnezeu şi să ne încredem în El. Încrederea trebuie să fie responsabilă, adică să fie însoţită de împlinirea datoriilor pe care le avem. Vă îndemn să NU vă încredeţi în Dumnezeu în mod iresponsabil.

Anunțuri

Omul om – Cum funcţionează lucrurile? (8)

C. S. Lewis, în cartea pe care v-am recomandat-o (Desfiinţarea omului), pledează împotriva oamenilor „fără piept”. Soluţia sa pentru problema pe care o abordează este următoarea:

Aşa cum regele guvernează prin intermediul puterii executive, la fel Raţiunea trebuie să conducă în om simplele pofte, cu ajutorul „părţii înflăcărate”. Capul guvernează pântecele prin intermediul pieptului – sediu, după cum ne spune Alanus, al Mărinimiei, al emoţiilor structurate prin obişnuinţă cultivată şi transformate în sentimente stabile. Pieptul – Mărinimia – Sentimentul – iată indispensabilii factori de legătură între omul cerebral şi omul visceral. S-ar putea spune chiar că acest element intermediar este cel care defineşte omul ca om: căci, prin intelectul său, el nu este decât spirit, iar prin poftă, el nu este decât animal. (p. 36)

Este C. S. Lewis corect în ceea ce spune? Şi apoi, oare de ce primele două ca importanţă şi cele mai mari porunci ale lui Dumnezeu pentru om vizează dragostea?

Omul om – gînduri despre omul complet (7)

Omul ca fiinţă spirituală

În mod incurabil omul, fără excepţie, este spiritual.

Un om doar cu minte, sentimente, dorinţe, separat de o sferă a religiei, a spiritualităţii, a raportării la dumnezeire nu poate fi conceput şi asta pentru că nu există aşa ceva. Omul a fost creat cu înclinaţia şi capacitatea de a avea o relaţie cu Creatorul său.

Spiritualitatea o vedem (şi) în faptul că omul este într-o continuă căutare dupa un dumnezeu sau mai mulţi. Chiar cei care par că nu tînjesc după un anumit dumnezeu, au cel puţin un dumnezeu în viaţa lor, chiar dacă ei îşi sunt lor înşişi aşa ceva.

Asta nu înseamnă că în clipa în care omul şi-a făcut sau găsit un dumnezeu el devine împlinit. Sfera aceasta nu garantează împlinirea omului, însă în absenţa acesteia împlinirea despre care vorbim este irealizabilă.

Întîi, trebuie ca omul să Îl găsească pe Acela care este singurul Dumnezeu adevărat. Asta înseamnă că trebuie făcută o distincţie între falşii dumnezei şi adevăratul Dumnezeu. Cel din urmă este Acela care există fără om şi fără de care omul nu poate fi. Falşii sunt cei ce nu pot exista fără om (omul este creatorul lor).

Apoi, trebuie ca El, adevăratul şi singurul Dumnezeu, să ocupe sfera spirituală şi să influenţeze fiinţa, conformînd-o intenţiilor Sale, lucru care implică supunere din partea omului.

Omul om – Gînduri despre omul complet (6)

Sfera selecţiei

De ce alege un om ceea ce alege? Cum pot fi explicate alegerile? Cum funcţionează acestea? Ce trebuie să aleagă omul şi cum poate el să aleagă ceea ce trebuie? Acestea sunt cîteva întrebări legate de sfera aceasta.

Motivele din cadrul unei singure alegeri pot fi multiple şi complexe. De exemplu, ce ne motivează atunci cînd cumpărăm o carte? Putem cumpăra o carte pentru că autorul este o cunoştinţă. Putem cumpăra o carte pentru că ştim despre autor că este bun. Putem face asta pentru că alţii ne-au recomandat autorul respectiv şi scrierea sa. Acţiunea aceasta se poate datora interesului nostru pentru un anumit subiect. Preţul unei cărţi poate fi şi el un criteriu în achiziţionarea acesteia.

La baza unei astfel de alegeri poate sta un motiv sau pot sta mai multe sau chiar toate motivele prezente, deşi nu toate implicate în aceeaşi măsură. Unele motive sunt principale şi determinante, altele secundare, dar nu neapărat neimportante.

Alegerile unui om variază. Ele nu au loc mereu în acelaşi fel. Uneori alegem mai mult cu mintea (pentru că înţelegem valoarea lucrului respectiv sau pentru că suntem conştienţi că el ne face bine), alteori mai mult cu inima (pentru că iubim ceea ce alegem, poate chiar dacă ştim că nu ne este neapărat necesar sau poate chiar în ciuda faptului că ne este dăunător) şi alteori mai mult în virtutea pasiunii (poate fără să ştim prea multe despre lucrul ales şi fără ca să fim ataşaţi de el).

Cum putem face alegeri bune? Pentru asta avem nevoie, în lumina discuţiei de pînă acum, de minte, sentimente şi pasiuni care să funcţioneze corect şi anume care să se conformeze la Cuvînt. Asta nu înseamnă că trebuie, de exemplu, să înţelegem totul despre ce alegem. E de dorit să înţelegem cît mai mult şi dacă se poate tot din ce este fundamental (ignoranţa nu este o virtute şi deseori alegerile în necunoştinţă de cauză sunt eronate), dar Dumnezeu vrea mai mult conformarea decît înţelegerea noastră (de exemplu, subiecte ca suveranitatea lui Dumnezeu şi problema suferinţei reprezintă subiecte pe care Dumnezeu aşteaptă să le înţelegem pînă la un punct). Pornind de aici putem deschide un subiect foarte cuprinzător, cel al alegerilor în credinţă, alegeri la care Dumnezeu ne cheamă de nenumărate ori. Din momentul în care ajungem la punctul respectiv trebuie să ne încredem în Dumnezeu şi să facem alegeri în conformitate cu această credinţă. Aceste alegeri nu sunt mai puţin raţionale decît cele anterioare (credinţa aceasta este credinţa în Dumnezeul adevărat pe care Îl cunoaştem deja, iar alegerile au loc în conformitate cu ceea ce ştim deja despre El). De asemenea, aceste alegeri în credinţă nu comunică faptul că cele anterioare au fost sau sunt străine de credinţă.

Falimentul de a alege în credinţă reprezintă un faliment în sfera selecţiei, iar un astfel de faliment reprezintă un faliment în cadrul propriei noastre împliniri.

(data viitoare vom încerca să medităm la omul ca fiinţă spirituală)

Omul om – Gînduri despre omul complet (5)

Sfera satisfacţiei

Pasiunile pe care le are omul scot în evidenţă nu faptul că acesta este un animal, ci simplul fapt că el este o fiinţă care are dorinţe pe care le vrea îndeplinite.

Pasiunea, în sine, nu este ceva rău şi păcătos. Aş spune că pasiunile sunt inerente fiinţei umane, deci bune, necesare şi recomandabile.

Ceea ce face ca pasiunile să devină greşite este folosirea greşită a acestora. A mînca este un lucru necesar şi bun. Totuşi, a consuma un anumit lucru în mod exagerat nu mai este la fel de bun. Dorinţa exagerată a unui lucru bun devine o dorinţă greşită. Hrana nu este un lucru care are de a face cu moralitatea (cu excepţia hranei antropofagilor). Cu toate acestea, folosirea greşită a acesteia devine lăcomie, deci o problemă morală.  Există totuşi categoria lucrurilor bune din punct de vedere moral cu privire la care dorinţa obsesivă nu constituie deloc o greşeală, ci dimpotrivă. A fi lacom să fii sfînt este o pasiune lăudabilă. A nu fi lacom în ce priveşte sfinţenia este o meteahnă.

De asemenea, obiectele spre care sunt îndreptate pasiunile pot să le facă pe acestea să fie greşite. Să-ţi doreşti să traversezi strada nu reprezintă nicio problemă, dar devine o greşeală cînd dorinţa sfidează culoarea roşie a semaforului. Să-ţi doreşti să minţi e greşit. Să iubeşti imoralitatea este un lucru greşit. Poftele îndreptate înspre alcool, maşina altuia, altă persoană decît partenerul de viaţă sunt ilegitime. Simpla dorinţă pentru un lucru rău este greşită. Cu cît mai greşită este dorinţa foarte mare pentru un astfel de lucru! Hedonismul sau cultul plăcerii poate fi amintit aici.

În cadrul lăcomiei şi senzualităţii, ca să le amintim doar pe acestea, pasiunea preia controlul fiinţei. Cînd pasiunile de genul acesta controlează omul, acesta se poartă ca un animal.

Pe de altă parte, cel care îşi înăbuşă pasiunile este un om care se autocondamnă la o viaţă searbădă, la izolare şi poate chiar la moarte. Stoicismul şi ascetismul se încadrează aici. A nu vrea să ai parte de anumite plăceri normale nu e cel mai bun lucru. Înăbuşirea dorinţelor nu reprezintă neapărat o virtute. Ea poate deveni foarte uşor un viciu. De asemenea, a nu vrea să fii părtaş valorilor morale şi divine este păcat. Lipsa de pasiune din punctul acesta de vedere este de nedorit. E lăudabil însă să nu ai pasiune pentru păcat.

În concluzie, omul trebuie învăţat să cultive pasiuni bune, să menţină un echilibru în ce priveşte lucrurile necesare şi totodată să stăpînească poftele păcătoase.

Omul om – Gînduri despre omul complet (4)

Sfera simţirii

Aş vrea să-mi îndrept atenţia înspre o altă dimensiune: dimensiunea simţirii, sfera în care au loc sentimentele. În rîndurile ce urmează vreau să subliniez cîteva probleme din cadrul acestei sfere.

Denaturarea simţirilor aduce în discuţie afectarea pe care aceste simţiri au suferit-o şi pe care încă o mai suferă. Din cauza acesteia oamenii sunt răi, nemiloşi şi fără dragoste. Dumnezeu a creat oameni buni, miloşi şi iubitori, însă păcatul a stricat simţirea.

Dezechilibrul din cadrul sentimentelor reprezintă şi el o problemă. Aici pot fi menţionate hipersensibilitatea sau sensibilitatea excesivă, pe de o parte, cît şi insensibilitatea, pe de altă parte.

Hipersensibilitatea este greşită. Nu vorbim neapărat despre mofturoşi care, din cauza unei proaste creşteri sau din cauza altor factori, par să fie deranjaţi de orice lucru mărunt, deşi şi aceştia sunt incluşi aici. Mă refer îndeosebi la cei care ajung să fie stăpîniţi de (anumite) sentimente, la cei ale căror sentimente preiau controlul fiinţei.

Pe de altă parte, insensibilitatea ne face cunoştinţă cu omul care, chiar dacă are sentimente, îşi „îngheaţă” simţirea, acţionînd în virtutea altor factori.

Simţirile nu trebuie să preia controlul fiinţei, dar nici nu trebuie să fie dispreţuite (poate uneori chiar în vederea eliminării lor).

O altă problemă o constituie direcţionarea greşită a sentimentelor. Iubirea pe care o merită Dumnezeu, dar care este direcţionată înspre un idol constituie un exemplu grăitor în privinţa aceasta. Tot aici putem aminti cazurile în care afecţiunea aparte, pe care o merită partenerul de viaţă, este îndreptată înspre o persoană străină familiei.

O ultimă meteahnă a sentimentelor pe care vreau să o amintesc este dezacordul dintre acestea şi realitate sau lipsa de corespondenţă faţă de realitate. Unii, fără justificare, se simt în delir. Alţii, fără motiv, sunt de parcă ar fi picat cerul pe ei.

A simţi în conformitate cu realitatea este o condiţie esenţială pentru împlinirea fiinţei umane. Asta nu înseamnă că aceste sentimente trebuie controlate de ceea ce ni se întîmplă, ci înseamnă doar că sentimentele trebuie să se raporteze la realitate, la adevăr.

De exemplu, un om care a pierdut pe cineva drag nu dă semne că ar fi un om complet dacă tristeţea este tot ceea ce experimentează. În prezenţa tristeţii şi durerii un om care a pierdut pe cineva drag se poate bucura în speranţă (speranţa că se va întîlni cu cel drag în slavă – asta dacă este cazul). Bucuria în necazuri despre care vorbeşte Biblia, deşi sfidează normalitatea în care trăiesc foarte mulţi oameni, nu este indiferentă faţă de realitatea din jur, ea, dimpotrivă, este înrădăcinată în adevăr (adevărul potrivit căruia există ceva mai mult decît suferinţa din jur şi asta pentru că realitatea este mai mult decît ce percepe omul în jurul său). Oamenii care în faţa morţii nu simt decît durere fac asta din cauza necunoaşterii întregii realităţi şi a neconformării la aceasta. La fel se pot explica diferenţele dintre un om moral, stăpînit de sentimentul mulţumirii de sine şi unul care, datorită adevărului, experimentează sentimentul vinovăţiei personale şi căinţa.

Raportarea sentimentelor la întregul adevăr reprezintă o cerinţă esenţială pentru reabilitarea, dar şi pentru funcţionarea corespunzătoare a acestora.

Standardul lui Dumnezeu face din nou diferenţa şi în această sferă.

Omul om – Gînduri despre omul complet (3)

Partea superioară: Capul / Mintea

Mintea este partea superioară a omului nu pentru că este cea mai de sus din punct de vedere fizic, ci pentru că este acea parte care conduce fiinţa. În minte se întîmplă procese complexe necesare pentru deplasare, hrănire, comunicare, alegeri, cunoaştere, planificare, etc. Fără minte am fi morţi.

Cînd vine vorba de subiectul acestor articole, trebuie spus că omul incomplet (cel care nu corespunde) nu este cel care nu are capacităţi intelectuale extraordinare. Autorul vieţii a împărţit diferit capacităţile intelectuale. Problema nu este că unul poate mai mult cu mintea lui, iar altul mai puţin. Un om care poate mai puţin cu mintea sa poate fi un om care corespunde, pe cînd altul cu capacităţi intelectuale extraordinare poate fi incomplet. Pentru că Dumnezeu a împărţit diferit aceste capacităţi, nu acestea fac din om om sau neom.

Felul în care funcţionează mintea în raport cu voia lui Dumnezeu este lucrul care face diferenţa.

Minţile strălucite, dar autonome şi malefice nu ne fac cunoştinţă cu oameni compleţi. Mulţi filosofi, oameni politici, poeţi, etc. au avut şi au o minte strălucită, ce păcat însă că aceasta nu funcţionează corespunzător. De asemenea, minţile nestrălucite folosite prost nu au parte de mai multă clemenţă. Imbecilitatea nu este o virtute.

Există însă şi minţi strălucite, dar şi nestrălucite care funcţionează corect, potrivit cu măsura fiecăreia. Ca să dăm un exemplu aici, putem vorbi despre badea Ion care nu cunoaşte altceva toată ziua decît ştiinţa vacii, dar care mai ştie că are un Creator, Care merită închinarea şi supunerea lui. Un astfel de om îi este net superior celui pe care strălucirea minţii lui îl împiedică să se închine lui Dumnezeu.

Atenţie!
Articolul acesta nu încurajează lenevia intelectuală! Mintea celui care trage această concluzie nu funcţionează corespunzător.