Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (V)

II. Scriptura

1. Reprezentare

Cea de-a doua propunere vizavi de subiectul orientării oamenilor înspre Dumnezeu este cea a Scripturii (v 29, 31).

Aceasta este propunerea unui om mîntuit (mai exact, dacă asta face vreo diferenţă, a lui Avraam).

În opinia lui Avraam, mîntuirea are loc numai dacă cineva a) aude Cuvîntul lui Dumnezeu (au pe Moise şi pe profeţi, v 29) şi dacă b) ascultă Cuvîntul (să asculte de ei, v 29; dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nu se vor lăsa convinşi nici dacă ar învia cineva dintre morţi, v 31).

Înţelegem de aici că numai în Scriptură se găseşte adevărul care îi conduce pe oameni la Dumnezeu, de aceea numai Scriptura oferă o bună orientare spirituală. Perspectiva aceasta este valabilă pentru cei nemîntuiţi, dar şi pentru (sau poate ar trebui să spunem că în mod special pentru) cei mîntuiţi.

Nu se ştie perioada exactă în care a trăit bogatul. În orice caz, el a trăit într-o vreme în care scrierile lui Moise şi ale profeţilor erau disponibile.

Pe de altă parte, bogatul făcea parte dintr-un popor ticsit de minunile lui Dumnezeu.

Uitîndu-ne la istoria poporului evreu, înţelegem că ea nu era lipsită de evenimente miraculoase, ba dimpotrivă era plină de astfel de evenimente. Dacă mîntuirea şi relaţia cu Dumnezeu depindeau de minuni, poporul evreu ar fi trebuit să fie cel mai credincios popor din lume pentru că în mijlocul evreilor Dumnezeu a lucrat cu putere aşa cum nu a făcut lucrul acesta cu niciun alt popor. Cu toate acestea, evreii au păcătuit de nenumărate ori mult mai rău decît naţiunile pagîne din jurul lor. Evreii au cerut necontenit minuni (1 Cor 1:22) şi au fost atît de departe de Dumnezeu, în ciuda minunilor de care au avut parte.

Într-un context ca acesta, un context al minunilor din abundenţă, dar şi al prezenţei Scripturilor printre oameni, Avraam îi îndrumă pe oameni înspre Scripturi, nu înspre altceva, nici măcar înspre minunile realizate de Dumnezeu.

Reclame

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (IV)

I. Senzaţionalismul

3. Reflecţii

a. Trebuie făcută diferenţa între senzaţionalism şi miracole. Senzaţionalismul este greşit, nu însă şi miracolele.
Senzaţionalismul face din lucrurile miraculoase mijlocul, fundamentul şi chiar factorul decisiv al relaţiei cu Dumnezeu. De foarte multe ori, el devine un spectacol ieftin şi de proastă calitate. Atît prima formă (senzaţionalismul pur), cît şi cea din urmă (spectacolul ieftin) trebuie respinse.
Pe de altă parte, miracolele au fost înfăptuite de Dumnezeu pentru anumite scopuri, însă în niciun caz pentru a deveni o condiţie a (un sine qua non al) relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Dumnezeu a îndeplinit minuni, descoperindu-Se astfel oamenilor, oferind binecuvîntări acestora, dar şi confirmînd Cuvîntul Său. E important să ne uităm la minunile realizate de Dumnezeu şi să întelegem mesajul lor. Cine le dispreţuieşte, Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, falimentînd în acelaşi timp să înţeleagă gloria Lui.
Eu sunt convins că, deşi trăim într-o perioadă diferită de perioadele în care s-au petrecut lucrurile relatate în Scriptură (lucru dezbătut aprig de teologi), relevanţa minunilor prezentate în Cuvînt nu a fost pierdută. Trebuie să ne uităm în Cuvînt şi să primim mesajul minunilor lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să realizeze şi nu realizează minuni în timpul acesta, dar este discutabil în ce măsură mai face El asta prin oameni aleşi special pentru o aşa slujbă.

b. Senzaţionalismul nu îi leagă pe oameni de Dumnezeu. Toţi cei care îşi condiţionează mîntuirea de spectacol vor rămîne nemîntuiţi. De asemenea, toţi cei mîntuiţi care contaminează creştinismul cu acest curent dau dovadă de imaturitate şi în niciun caz nu vor progresa spiritual, dar nici nu vor face vreun bine cauzei lui Cristos.
O biserică senzaţionalistă s-ar putea să creeze impresia unei biserici active şi profund implicate în relaţia cu Domnul, a unei biserici spirituale, în care Duhul pare să lucreze într-un mod deosebit, dar în fond ea este o biserică care trăieşte într-o eroare foarte dăunătoare (toate erorile sunt dăunătoare, însă unele erori fac mai mult rău decît altele).

c. Senzaţionalismul deschide un subiect sensibil al zilelor noastre: Cînd devine biserica atractivă? (Ce ar trebui să îi facă pe oameni să îşi dorească intens să facă parte din Biserica lui Cristos?)
Curentul acesta există nu pentru că cineva, studiind Cuvîntul lui Dumnezeu, l-a descoperit. El există pentru că oamenii s-au obişnuit cu şi s-au plictisit de Dumnezeu şi lucrurile Lui.
Oamenii au ajuns la concluzia că viaţa de credinţă este plictisitoare atît pentru cei dinăuntru cît şi pentru cei dinafară. Cei dinăuntru, în opinia unora, vor părăsi creştinismul dacă nu se va face ceva cu el. În acelaşi timp, se crede că cei dinafară nu vor fi atraşi de viaţa de credinţă, deci nu se vor pocăi, iar în consecinţă nu vor fi mîntuiţi, dacă nu se vor lua măsuri care să aducă anumite schimbări (se spune că schimbările ţin de formă, nu de esenţă).
Pentru anumite persoane însă, schimbările acestea nu sunt un adaos la creştinism, ci mai degrabă un lucru inerent acestuia care a fost pierdut din vedere de-a lungul istoriei. Revenirea la acest curent este privită drept o restaurare a valorilor bisericii primare.
Cum ne dorim să arate biserica noastră? Ce vrem să ne atragă la ea? Pe de altă parte, ce anume din biserică ar trebui să îi atragă pe oameni la Dumnezeu? Cum căutăm să-i cîştigăm pe oameni? Aceste întrebări scot la iveală valorile pe care le avem atît în relaţia personală cu Dumnezeu, cît şi în ce priveşte Dumnezeul (sau dumnezeul) pe care Îl (îl) promovăm în lume.

d. În fond, care este lucrul de care sunt interesaţi senzaţionaliştii? Dumnezeu?
Să ne gîndim puţin: De ce se spune că prezenţa unui lucru uimitor i-ar face pe oameni să-L caute pe Dumnezeu? De ce în absenţa acestuia oamenii nu-s interesaţi de El?
Răspunsul cel mai tranşant este acela că ei nu-s interesaţi de Dumnezeu, nu-L iubesc pe El. Ei iubesc altceva. Iubesc satisfacerea propriilor senzaţii, emoţii, plăceri.

Curentul acesta nu ne oferă o bună orientare spirituală. El nu ne îndrumă înspre Dumnezeu, ci mai degrabă ne dezorientează.