Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (VII)

II. Scriptura

3. Reflecţii

a. Scriptura este net superioară atît senzaţionalismului, cît şi miracolelor.
Celui dintîi lucru îi este superioară pentru că acesta este o eroare în sine şi în acelaşi timp el reprezintă o modalitate eronată de căutare a lui Dumnezeu (pur şi simplu nu aceasta este modalitatea prin care trebuie să-L căutăm pe Domnul). Mai mult, senzaţionalismul este o distorsionare a Cuvîntului. De asemenea, el deformează imaginea lui Dumnezeu.
Scriptura este superioară şi miracolelor pentru că ele sunt doar o mică parte din planul lui Dumnezeu cu omul. Scriptura este mai amplă, mai complexă şi mai trainică. De fapt, miracolele, în ciuda rolului pe care l-au îndeplinit, nu reprezintă o cale prin care Dumnezeu ne invită să-L căutăm. În schimb, Scriptura este sursa cunoaşterii lui Dumnezeu.
Cine alege orice altceva în detrimentul Scripturii, face asta în detrimentul lui.

b. Scriptura are valoare în sine.
Scriptura este preţioasă datorită a ceea ce este (ea este Cuvîntul lui Dumnezeu).
De fapt, acest Cuvînt este cel mai spectaculos şi miraculos lucru care putea să ni se întîmple: Dumnezeu ne-a vorbit şi ne vorbeşte în şi prin ea. Nu este lucrul acesta suficient de şi chiar cel mai uimitor? Eu zic că nimeni nu poate găsi pe pămînt un lucru mai valoros şi mai spectaculos decît acesta.
Primul curent este un spectacol ieftin şi fără valoare. Scriptura este însă extrem de valoroasă.
Să nu fie cel mai valoros lucru, cel mai bun (şi singurul) reper autentic înspre Cea mai importantă fiinţă?

c. De ce oamenii aleargă la biserici în care este prea puţin Cuvînt şi prea mult altceva? Lucrul acesta se întîmplă ori pentru că ei nu-L caută pe Dumnezeu, ci doar satisfacerea propriilor porniri, ori pentru că, deşi Îl caută, fac asta în mod greşit fie dintr-o ignoranţă personală, fie din cauza întunericului în care trăiesc cei ce-i ghidează. Dintr-un motiv sau altul ei rămîn dezorientaţi.

d. Cîteva întrebări practice: Ce fel de biserică doreşti să fie biserica ta? Ce aştepţi să găseşti acolo? Ce vrei să faci în cadrul părtăşiei bisericii?
Întrebările acestea scot în evidenţă cît de mult Îl cauţi pe Dumnezeu, dar şi dacă faci lucrul acesta în mod corect.

e. Cît de bine ar fi ca oamenii să alerge numai după Scriptură şi deloc după spectacol. Îmi dau însă seama că timpul în care trăim nu favorizează lucrul acesta. Diavolul a reuşit să-şi spună cuvîntul în biserici. El le-a furat atenţia oamenilor de la etalonul lui Dumnezeu şi le-a ancorat-o în emoţiile şi senzaţiile lor.
Avem nevoie de oameni care să creadă puternic în valoarea şi puterea Cuvîntului. Mă tem însă că sunt din ce în ce mai puţini oameni de genul acesta, tocmai de aceea convertirile autentice sunt tot mai rare şi tocmai de aceea imaturitatea credincioşilor este tot mai des întîlnită.

Anunțuri

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (V)

II. Scriptura

1. Reprezentare

Cea de-a doua propunere vizavi de subiectul orientării oamenilor înspre Dumnezeu este cea a Scripturii (v 29, 31).

Aceasta este propunerea unui om mîntuit (mai exact, dacă asta face vreo diferenţă, a lui Avraam).

În opinia lui Avraam, mîntuirea are loc numai dacă cineva a) aude Cuvîntul lui Dumnezeu (au pe Moise şi pe profeţi, v 29) şi dacă b) ascultă Cuvîntul (să asculte de ei, v 29; dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nu se vor lăsa convinşi nici dacă ar învia cineva dintre morţi, v 31).

Înţelegem de aici că numai în Scriptură se găseşte adevărul care îi conduce pe oameni la Dumnezeu, de aceea numai Scriptura oferă o bună orientare spirituală. Perspectiva aceasta este valabilă pentru cei nemîntuiţi, dar şi pentru (sau poate ar trebui să spunem că în mod special pentru) cei mîntuiţi.

Nu se ştie perioada exactă în care a trăit bogatul. În orice caz, el a trăit într-o vreme în care scrierile lui Moise şi ale profeţilor erau disponibile.

Pe de altă parte, bogatul făcea parte dintr-un popor ticsit de minunile lui Dumnezeu.

Uitîndu-ne la istoria poporului evreu, înţelegem că ea nu era lipsită de evenimente miraculoase, ba dimpotrivă era plină de astfel de evenimente. Dacă mîntuirea şi relaţia cu Dumnezeu depindeau de minuni, poporul evreu ar fi trebuit să fie cel mai credincios popor din lume pentru că în mijlocul evreilor Dumnezeu a lucrat cu putere aşa cum nu a făcut lucrul acesta cu niciun alt popor. Cu toate acestea, evreii au păcătuit de nenumărate ori mult mai rău decît naţiunile pagîne din jurul lor. Evreii au cerut necontenit minuni (1 Cor 1:22) şi au fost atît de departe de Dumnezeu, în ciuda minunilor de care au avut parte.

Într-un context ca acesta, un context al minunilor din abundenţă, dar şi al prezenţei Scripturilor printre oameni, Avraam îi îndrumă pe oameni înspre Scripturi, nu înspre altceva, nici măcar înspre minunile realizate de Dumnezeu.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (IV)

I. Senzaţionalismul

3. Reflecţii

a. Trebuie făcută diferenţa între senzaţionalism şi miracole. Senzaţionalismul este greşit, nu însă şi miracolele.
Senzaţionalismul face din lucrurile miraculoase mijlocul, fundamentul şi chiar factorul decisiv al relaţiei cu Dumnezeu. De foarte multe ori, el devine un spectacol ieftin şi de proastă calitate. Atît prima formă (senzaţionalismul pur), cît şi cea din urmă (spectacolul ieftin) trebuie respinse.
Pe de altă parte, miracolele au fost înfăptuite de Dumnezeu pentru anumite scopuri, însă în niciun caz pentru a deveni o condiţie a (un sine qua non al) relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Dumnezeu a îndeplinit minuni, descoperindu-Se astfel oamenilor, oferind binecuvîntări acestora, dar şi confirmînd Cuvîntul Său. E important să ne uităm la minunile realizate de Dumnezeu şi să întelegem mesajul lor. Cine le dispreţuieşte, Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, falimentînd în acelaşi timp să înţeleagă gloria Lui.
Eu sunt convins că, deşi trăim într-o perioadă diferită de perioadele în care s-au petrecut lucrurile relatate în Scriptură (lucru dezbătut aprig de teologi), relevanţa minunilor prezentate în Cuvînt nu a fost pierdută. Trebuie să ne uităm în Cuvînt şi să primim mesajul minunilor lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să realizeze şi nu realizează minuni în timpul acesta, dar este discutabil în ce măsură mai face El asta prin oameni aleşi special pentru o aşa slujbă.

b. Senzaţionalismul nu îi leagă pe oameni de Dumnezeu. Toţi cei care îşi condiţionează mîntuirea de spectacol vor rămîne nemîntuiţi. De asemenea, toţi cei mîntuiţi care contaminează creştinismul cu acest curent dau dovadă de imaturitate şi în niciun caz nu vor progresa spiritual, dar nici nu vor face vreun bine cauzei lui Cristos.
O biserică senzaţionalistă s-ar putea să creeze impresia unei biserici active şi profund implicate în relaţia cu Domnul, a unei biserici spirituale, în care Duhul pare să lucreze într-un mod deosebit, dar în fond ea este o biserică care trăieşte într-o eroare foarte dăunătoare (toate erorile sunt dăunătoare, însă unele erori fac mai mult rău decît altele).

c. Senzaţionalismul deschide un subiect sensibil al zilelor noastre: Cînd devine biserica atractivă? (Ce ar trebui să îi facă pe oameni să îşi dorească intens să facă parte din Biserica lui Cristos?)
Curentul acesta există nu pentru că cineva, studiind Cuvîntul lui Dumnezeu, l-a descoperit. El există pentru că oamenii s-au obişnuit cu şi s-au plictisit de Dumnezeu şi lucrurile Lui.
Oamenii au ajuns la concluzia că viaţa de credinţă este plictisitoare atît pentru cei dinăuntru cît şi pentru cei dinafară. Cei dinăuntru, în opinia unora, vor părăsi creştinismul dacă nu se va face ceva cu el. În acelaşi timp, se crede că cei dinafară nu vor fi atraşi de viaţa de credinţă, deci nu se vor pocăi, iar în consecinţă nu vor fi mîntuiţi, dacă nu se vor lua măsuri care să aducă anumite schimbări (se spune că schimbările ţin de formă, nu de esenţă).
Pentru anumite persoane însă, schimbările acestea nu sunt un adaos la creştinism, ci mai degrabă un lucru inerent acestuia care a fost pierdut din vedere de-a lungul istoriei. Revenirea la acest curent este privită drept o restaurare a valorilor bisericii primare.
Cum ne dorim să arate biserica noastră? Ce vrem să ne atragă la ea? Pe de altă parte, ce anume din biserică ar trebui să îi atragă pe oameni la Dumnezeu? Cum căutăm să-i cîştigăm pe oameni? Aceste întrebări scot la iveală valorile pe care le avem atît în relaţia personală cu Dumnezeu, cît şi în ce priveşte Dumnezeul (sau dumnezeul) pe care Îl (îl) promovăm în lume.

d. În fond, care este lucrul de care sunt interesaţi senzaţionaliştii? Dumnezeu?
Să ne gîndim puţin: De ce se spune că prezenţa unui lucru uimitor i-ar face pe oameni să-L caute pe Dumnezeu? De ce în absenţa acestuia oamenii nu-s interesaţi de El?
Răspunsul cel mai tranşant este acela că ei nu-s interesaţi de Dumnezeu, nu-L iubesc pe El. Ei iubesc altceva. Iubesc satisfacerea propriilor senzaţii, emoţii, plăceri.

Curentul acesta nu ne oferă o bună orientare spirituală. El nu ne îndrumă înspre Dumnezeu, ci mai degrabă ne dezorientează.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (II)

I. Senzaţionalismul

1. Reprezentare – Senzaţionalismul este propunerea unui om pierdut. În înţelegerea omului bogat, mîntuirea poate avea loc numai dacă fraţii lui ar trece printr-0 experienţă senzaţională. Un lucru spectaculos, crede el, le-ar distrage acestora atenţia de la orice altceva şi le-ar îndrepta-0 înspre realitatea nevăzută a lumii care transcende lumea prezentă.

Bogatul cere două lucruri cu care fraţii lui să fie confruntaţi: a) învierea lui Lazăr. Trimiterea lui Lazăr la fratii lui (v 27) presupunea ca Lazăr să fie înviat (v 30, 31). Bogatul nu vrea ca cineva în viaţă (cineva de pe pămînt), să meargă la ei (el este convins că acest lucru nu i-ar impresiona prea mult pe fraţii lui), ci cere în mod expres ca cineva dintre cei morţi (v 30) să facă asta. b) înştiinţarea lui Lazăr (v 28: ca să-i înştiinţeze; Biblia de la Bucureşti, 2001).

Ce s-ar întîmpla cu noi dacă într-o zi la uşa noastră ar bătea străbunicul lu’ bunicu’ cu un mesaj din lumea de dincolo? Ar revoluţiona experienţa aceasta viaţa noastră? În ce fel?

Uneori credem că am fi mai credincioşi şi serioşi în relaţia cu Dumnezeu dacă Domnul ‘ar deschide cortina cerului într-o zi şi ne-ar arăta tot ce este acolo’ (după cum spunea un frate) sau dacă ar face orice alt lucru care să ne uimească foarte mult şi să ne trezească astfel din letargia spirituală în care ne trăim de foarte multe ori creştinismul. Acesta este senzaţionalismul din cadrul creştinismului.

În acelaşi fel, asemenea credinţei bogatului, mulţi oameni aşteaptă un lucru uimitor care să îi trezească înspre cele duhovniceşti. Aceasta este eticheta senzaţionalistă pe care unii (fie din afară, fie dinăuntru) o pun creştinismului.

Astfel senzaţionalul, neobişnuitul, frapantul, spectaculosul devin sursa fie a pocăinţei şi mîntuirii celor pierduţi, fie a maturizării credincioşilor. Propunerea aceasta face din lucrurile neobişnuite terenul în care relaţia cu Dumnezeu este ancorată. Ea constituie un curent care ne învaţă că oamenii ar alerga la Dumnezeu numai şi numai dacă El îi va uimi cumva.

Caracterizarea acestui curent aşa cum este el îmbrăţişat de diverse persoane (oameni nemîntuiţi, slujitori, credincioşi de rînd) poate diferi de la persoană la persoană, însă în cadrul lui pot fi întîlnite şi unele trăsături bune la prima vedere. Trebuie adoptat un curent (o teorie, o credinţă sau orice altceva) doar pentru că sunt unele lucruri ce pot fi apreciate în cadrul lui?

În cadrul senzaţionalismului bogatului pierdut observăm a) sinceritate (v 27 – ‘Te rog’) – este evident (cel puţin la prima vedere) tonul sincer cu care bogatul vorbeşte pentru salvarea familiei lui; b) stimă (v 24, 27 -‘Părinte’) – Deşi putem spune că bogatul i se adresează în felul acesta lui Avraam pentru ca el (bogatul) era evreu, în acelaşi timp el nu dă dovadă de lipsă de respect faţă de partenerul lui de discuţii şi nici faţă de lucrurile spirituale; c) scopuri bune (v 28 – ‘ca să nu vină şi ei în acest loc’; 30 – ‘se vor pocăi’).

Sunt sinceritatea, respectul faţă de divinitate (şi lucurile duhovniceşti) cît şi scopurile bune motive suficient de puternice pentru a ralia la un curent (la o credinţă, la un model de slujire, la un tip de relaţie cu Dumnezeu)?

Data viitoare vom încerca să ne uităm la răspunsul pe care Avraam, un om mîntuit, îl dă la propunerea bogatului.