Să ne numărăm bine zilele! Ziua 1, ziua 2, ziua 3… ?! (PROPUNERE)

Datorită Psalmului 90:12 unii oameni s-au gîndit să-și numere zilele trăite pînă-n prezent. Aceasta nu e o preocupare nechibzuită, bineînțeles. Să numeri zilele trăite pînă-n prezent reprezintă, cred, o activitate înțeleaptă. În felul acesta numeri o mulțime de binecuvîntări, dar tot în felul acesta vezi și că ești totuși efemer. Viața trece repede, iar trecutul, care devine din ce în ce mai mare, ne mărturisește asta. Pe măsură ce trecutul crește, viitorul (pe pămînt) se micșorează și, astfel, odată cu acesta din urmă și restul zilelor noastre.

Nu mi se pare însă că Psalmul 90:12 ne îndeamnă să privim în trecut. Da, în psalm, se subliniază vremelnicia pămîntenilor păcătoși (v 3-6), dar cred că versetul 12 este plasat în mijlocul frămîntării lui Moise nu din cauza vremelniciei omului, ci datorită mîniei divine ce apăsa asupra evreilor. Contextul posibil, dacă nu probabil, al psalmului este acela al groazei lui Moise în fața pedepsei divine împotriva generației de evrei condamnate la 40 de ani de pribegie prin pustiu. Văzînd ani la rînd cum semenii lui mureau datorită acestei urgii, omul lui Dumnezeu face constatări pe marginea lucrurilor la care era martor (vezi, de exemplu, versetele 7-10). După acestea, versetul 11 lansează o întrebare cheie, importantă pentru viața poporului evreu, dar și pentru înțelegerea următorului verset. Ca să parafrazez versetul 11, întrebarea pare să fie următoarea: E cineva care știe să trăiască în conformitate cu sfințenia lui Dumnezeu și cu teamă față de El? Întrebarea din verset conține și soluția în cuvintele așa cum se cuvine să se teamă de Tine (sau potrivit cu temerea de Tine conform GBV, București 2001). Întrebarea aceasta nu aștepta un răspuns negativ, Doamne ferește! Un răspuns negativ (nu, nu este nimeni care să se teamă de Tine așa cum se cuvine) ar fi însemnat că nimeni nu urma să mai ajungă în Canaan, Dumnezeu omorîndu-i pe toți datorită neevlaviei. Întrebarea e menită tocmai să realizeze ceva bun, să inoculeze evlavie în oameni, evlavie de care era nevoie în relația cu acest Dumnezeu sfînt.

În versetul 12, dincolo de rugăciune, se află răspunsul. Acela este omul care cunoaște adevărata înțelepciune, cel care își numără bine zilele, iar un astfel de om este numai acela care trăiește conștient de sfințenia lui Dumnezeu și cu teamă față de El. Probabil e mai bine să înțelegem termenul ebraic chein din versetul 12 în sensul de astfel (GBV, București 2001) și nu neapărat de bine. Cuvîntul astfel indică o corespondență între conținutul versetului 12 si cuvintele așa cum se cuvine să se teamă de Tine din versetul anterior, făcînd trimitere la el. Și într-un caz și în celălalt se face referire la un standard în lumina căruia ei trebuiau să trăiască. Așadar, prin să ne numărăm astfel zilele ni s-ar spune să trăim în conformitate cu evlavia tocmai menționată. Versetele ulterioare (v 13-17) sunt, în mod evident, concentrate pe zilele care urmează, nu pe zilele care au trecut.

Prin urmare, versetul 12 pare să nu comunice ideea: cine-și numără zilele și înțelege că e vremelnic e înțelept, deși asta este totuși înțelepciune. El nu pare să comunice nici ideea: uitați-vă în trecut, la ce s-a întîmplat pînă acum în toți acești ani și veți deveni mai înțelepți, deși oricare s-ar fi uitat în trecut ar fi învățat lecții foarte importante. Și nici: numărați zilele care v-au mai rămas ca să vă înțelepțiți. A număra zilele pe care le mai ai de trăit nu constituie, în sine, evlavie și înțelepciune, deși, ce-i drept, ar putea contribui la acestea. Chiar dacă cei care știau că nu vor intra în Canaan puteau identifica zilele pe care le mai aveau de trăit, Moise pare preocupat de generația de atunci, dar și de copiii lor (v 16). E posibil, mai degrabă, ca versetul să exprime dorința pentru evrei de a deveni temători de Dumnezeu, lucru care i-ar fi ținut departe de răzvrătire împotriva Domnului și care le-ar fi garantat favorul viitor al lui Dumnezeu, favor despre care se vorbește începînd cu versetul 13.

Așa că, să ne numărăm astfel zilele pe care le mai avem de trăit: să vrem să trăim cu evlavie, în teamă de Domnul și în înțelepciune, să avem o astfel de perspectivă asupra vieții noastre. O altfel de viață este condamnată la pedeapsa urgiei divine și… cine ar vrea să trăiască astfel?

P.S.

Pentru o părere interesantă pe marginea Ps 90:12 vezi și următorul articol: CITEȘTE AICI.

Anunțuri