MerCy Christmas, everyone!!!

Sărbătoarea, în sine, e menită să inspire și să exprime bucurie. Fără bucurie nu se poate spune că cineva sărbătorește ceva. Așa că urarea Merry Christmas! comunică acest lucru. De fapt, ea include ideea de sărbătoare (mas), ideea de bucurie (Merry), dar, ceea ce este cel mai important, esența sărbătorii și a bucuriei (Christ). Da, e vorba de sărbătoarea lui Cristos, un praznic ce trebuie să includă sentimentul și starea de satisfacție. Cristos este motivul praznicului și al fericirii noastre. Centrate în Cristos, praznicul și bucuria sunt justificate, altfel Merry Christmas! nu e decît o formulă de prost gust. E vorba de prostul gust al celor care își manifestă exaltarea în jurul unor chestii ba sclipitoare, ba mutilate, ba slăninoase … Și noi am făcut bradul, mîncăm porcării, mergem la patinoar (doar e sezonul, nu?). Problema e însă următoarea: dacă n-ar mai fi lucrurile acestea din urmă, ar mai fi sărbătoare? Eu zic că ar trebui să fie, iar intensitatea și bucuria ei să nu scadă deloc, ceea ce înseamnă că lucrurile respective nu sunt inerente praznicului acesta. Pot fi (deși nu e neapărat) doar elemente auxiliare, în sensul că la orice sărbătoare lumea gătește altfel, pune mai multe flori în casă, aranjînd lucrurile deosebit de restul zilelor.

Isus Cristos S-a născut! Aceasta e, într-adevăr, o veste extraordinară. Bine, că S-a născut nu înseamnă că are început, pentru că nu are. El e veșnic. Există un început în trup, dar asta e altceva și, oricum, nu schimbă deloc datele problemei. Putem spune că S-a întrupat, că a intrat în lume, că a venit în lume, cum de altfel vorbește și Scriptura (vezi, de exemplu, 1 Tim 1:15: Cristos Isus a venit în lume). El e o ființă slăvită. Slava Sa nu poate fi mai mare și nici mai mică. Sărbătoarea nașterii Lui nu implică un cîștig personal al lui Isus și asta pentru că El nu a venit în lume pentru El, ci pentru noi. De fapt, prilejul central de bucurie al evenimentului este tocmai faptul că Isus Cristos a venit în lume ca să-i mîntuiască pe păcătoși (1 Tim 1:15). Așa că această sărbătoare închinată Lui e un motiv de bucurie pentru păcătoși, pentru că ei au primit și primesc milă de la Isus.

Altfel spus, lumea în care a intrat El e murdară, e păcătoasă, e pierdută. Imaginea aceasta nu încurajează și nu inspiră deloc nici sărbătoare, nici bucurie.  Asta înseamnă că motivul vreunei sărbători nu rezidă în lume. Singurul lucru care face diferența este Cristos care a venit în lume să arate milă (Pavel, apostolul: mi s-a arătat îndurare; 1 Tim 1:16).

De ce sărbătoare? De ce bucurie? Datorită milei cristice. Altceva? Simple elemente auxiliare.

Un Merry Christmas îl pot avea doar aceia care sunt îngroziți de păcatul lor și care găsesc alinare în mila lui Isus Cel Iertător! Cristos n-a venit să așeze o instalație pe brad, să pună cadouri sub acesta, să mănînce cîrnați și tobă (God forbid!), să Își achiziționeze o pereche de patine, să-l tragă de barbă pe Moș Crăciun sau să facă un om de zăpadă, CI a venit să ofere iertare de păcate pentru cei împovărați. Aceasta e sărbătoare, nu alta!

MerCy Christmas, everyone!!!

Reclame

Detalii literare, întrupare divină

Lucrurile mărunte sunt foarte uşor de trecut cu vederea, însă de foarte multe ori în lucrurile mărunte se află lucrurile mari, astfel că cine le trece cu vederea, fie din neatenţie, fie din desconsiderare, pe cele dintîi, le pierde pe cele din urmă.

De exemplu, ce atenţie îi acordăm unui ac de brad? Acul unui brad este un lucru mic, mult prea mic pentru a primi atenţie. Cînd ne uităm la brad, îl apreciem în ansamblu, luînd în considerare bogăţia crengilor şi forma lor, dar acele…!? Nu ne uităm la ele. Ar trebui să le remarcăm dat fiind faptul că sunt atît de multe „detalii” de genul acesta într-un brad, dar nu facem asta.

Să ne gîndim puţin, cum ar arăta un brad foarte bogat în crengi, cu coroană frumoasă, dar fără ace (un brad chel)? Aţi vrea unu’ de Crăciun? Mă îndoiesc. Apropo, noi avem un brad foarte frumos anul acesta (ce păcat că îşi pierde „detaliile”, deci şi frumuseţea!).

Detaliile sunt importante.

Exemplul de mai sus este banal şi poate chiar hilar, dar sper ilustrativ.

Să ne gîndim la un lucru în care detaliile au o importanţă foarte mare, la o genealogie, cea a Domnului Isus. Genealogia din Matei 1 este frumoasă în ansamblul ei, însă frumuseţea ei (în ce-L priveşte pe Domnul Isus, dar şi în ce-i priveşte pe toţi ceilalţi, luînd în considerare că ei au importanţă doar datorită Celui menţionat la sfîrşit) este dată doar de anumite detalii foarte importante.

Scopul acestei filiaţii familiale este evident acela de a demonstra că Isus este Împărat. În toată genealogia se spune că bărbaţii nasc bărbaţi, nu pentru că bărbaţii au fost însărcinaţi şi au născut în mod literal, ci pentru că se urmăreşte linia davidică, linia regală, cea a lui David, un bărbat. După ce sunt date mai multe nume marcante, cînd prezentarea ajunge la Domnul Isus, lucrurile sunt „puţin” (în mod detaliat) diferite.

În versetul 16 citim: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamã Hristos” (versiunea Cornilescu).

Matei nu scrie „Iosif a născut pe Isus”, ci vorbeşte despre „Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus”. Din cine s-a născut Isus? La cine se referă cuvintele „din care” din versetul 16?

Iată detaliul: hes (transliterarea cuvîntului grecesc tradus prin „care”). Acesta este un pronume relativ. Deşi în toată lista Matei repetă faptul că bărbaţii nasc bărbaţi, în v 16 el precizează că Isus nu s-a născut dintr-un (cu ajutorul unui) bărbat. Pronumele relativ este feminin. Prin urmare, cuvintele „din care” se referă în mod exclusiv la Maria. Isus s-a născut numai din Maria, nu din Iosif şi nici din Iosif şi Maria.

Amănuntul acesta literar trîmbiţează (pentru cei care sunt atenţi la detalii) divinitatea Celui Întrupat. El s-a născut din Maria, fără ca aceasta să îl „cunoască” pe (să se unească cu) Iosif. Domnul S-a născut din fecioară, prin urmare fiinţa Sa întrupată nu era afectată de păcat (lucru care era imposibil în ce-L priveşte), fapt care dovedeşte divinitatea Sa.

Şi apoi, un alt detaliu este acela al diatezei verbului „a naşte” folosit in v 16. După ce în versetele anterioare de 39 de ori este folosită diateza activă (egennesen – a născut), cînd vine momentul să scrie despre Isus, Matei schimbă diateza aceluiaşi verb, folosind-o pe cea pasivă (egennete – a fost născut). Prin aceasta se accentuează faptul că întruparea Domnului este opera atotputernică a divinităţii, adevăr explicat în versetele ulterioare.

Genealogia demonstrează că Isus este copilul legal al lui Iosif, fiind astfel descendent al lui David, deci avînd drept la tron. Genealogia nu vrea însă să demonstreze că Isus S-a născut din Iosif. Isus a fost născut din punct de vedere biologic din Maria, dar şi lucrul acesta a fost posibil doar prin puterea fără limite a lui Dumnezeu.

Isus este divin, adevăr demonstrat de lucrurile mici.

Nu trece peste detalii zilele acestea! S-ar putea să pierzi mult, da…, foarte mult…, oh… şi cît de mult!!!