Teologia

Ce este teologia? Ţinînd cont că mulţi (sau toţi, într-o anumită măsură) fac teologie, care este cea de calitate? Există beneficii de care se bucură cel care practică o teologie de bună calitate? Următorul citat răspunde la aceste întrebări.

Să cunoşti această Fiinţă puternică, atît cît poate fi cunoscută, este cel mai nobil ideal al cunoaşterii omului; să Îl iubeşti pe El este cea mai bună preocupare a afecţiunii noastre; şi să-L slujeşti pe El este cel mai onorabil şi plăcut scop pentru care ne putem dedica timpul şi talentul nostru. (John Dick)

Reclame

Parabola unui om năuc

A fost odată un om năuc, un om care nu ştia încotro s-o apuce.

El avea tot ce-i trebuia. Avea casă, maşină, familie, bani şi o afacere foarte profitabilă. Avea de toate, dar tot năuc era.

De năuc ce era nici nu ştia că e năuc.

Zilnic conducea năucul de-acasă la firmă, de la firmă la bancă, de la bancă la magazine, de la magazine acasă şi tot aşa. Era un bun şofer, dar era totuşi năuc.

Într-o zi, din senin, năucul s-a hotărît să facă o plimbare, dar încotro? Ştia bine unde merge, dar nu ştia. Mergea în parcul din centrul oraşului pentru un timp de recreere.

Tîrîndu-şi picioarele pe una din cărările pietruite ale parcului, cărări nedrepte, şerpuitoare şi imprevizibile, năucul se întîlni inopinat cu un străin. Se pare că ştia totul străinul despre el şi asta datorită darului pe care zicea că-l are. Nu i-a fost greu acestuia să-l invite la el la biserică pentru că „aşa se va deştepta bietul năuc” (gîndea străinul).

Zis şi făcut.

O clădire mare şi frumoasă, cu ferestre mari, din lemn, cu uşi sculptate şi impunătoare, cu un interior spaţios şi bine iluminat, cu scaune confortabile, era clădirea în care intrase năucul.

După program, el a fost întrebat:

„Deci, cum ţi s-a părut?”

„A fost senzaţional”, a răspuns el. „Cîntările dinamice m-au mişcat de-a dreptul, iar acele cîteva rugăciuni pasionale mi-au dat fiori. Predica scurtă a omului cu voce puternică a fost încîntătoare. Nimic nu m-a binedispus vreodată atît de mult ca predica din seara asta. Chiar cuvintele acelea spuse la un moment dat şi pe care nu le-am înţeles deloc m-au uimit.”

„Mă bucur că L-ai întîlnit pe Dumnezeu”, mărturisi încîntat străinul.

„Dumnezeu!? Care Dumnezeu?”, întrebă mirat năucul.

Înainte de a ajunge acasă, gîndindu-se la Dumnezeul pe care trebuia să-l găsească mai devreme, după spusele acelui om, năucul, mai năuc acum ca niciodată, s-a hotărît să intre în clădirea micuţă de pe strada lui, pe care o evitase toată viaţa.

Nimic nu era frumos acolo. Pereţii fuseseră văruiţi cu foarte mult timp în urmă, băncile erau vechi, iar pardoseala care purta cu sine un miros greu de umezeală şi mucegai era respingătoare. Cei cîţiva membrii destul de în vîrstă se uitau prin lumina chioară a sălii înspre în faţă, ascultînd cu interes pe un confrate care citea şi dădea explicaţii dintr-o Carte.

De data asta parcă totul era clar pentru năuc. Cîteva gînduri îi străbăteau înţepător, dar echilibrat mintea:

„Dumnezeul de aici nu seamănă cu cel de mai devreme. Acesta este bun şi îngust, cu o cale asemenea Lui. Dar …, dar celălalt e mai deschis şi mai încîntător.”

După momente bune de meditare, acesta striga parcă în el însuşi: „Nu, nu pot! Sunt prea multe restricţii, prea multe privaţiuni. Sunt prea puţine plăceri. Nu pot! Dar…, ştiu …, decît deloc, am să-l aleg pe celălalt. El mi se potriveşte„.

Şi a ieşit năucul în fugă din prezenţa Cărţii, cu inima străină de aceasta.

Era noapte atunci…

… şi noapte e şi-acum pentru el.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (VIII)

Concluzii

Alegerea uneia din cele două opţiuni este de dorit a fi o chestiune de raţiune.
Trebuie să cunoaştem aceste opţiuni. Trebuie să ştim sursa, funcţionarea, implicaţiile, cît şi eficienţa lor.
Dumnezeu ne cheamă la înţelegere: la înţelegerea căii Lui (care ar trebui să ne facă să iubim această cale), dar şi la înţelegerea căii vrăjmaşului (care ar trebui să ne facă să detestăm această cale). El nu este un Dumnezeu al ignoranţei.
Vrăjmaşul, pe de altă parte, preferă să ne  distragă atenţia de la cunoaştere, chiar de la înţelegerea corectă a propunerii lui, căutînd să ne stăpînească prin senzaţii, emoţii, porniri.
În clipa cînd omul este înşelat să acţioneze stăpînit fiind de pornirile lui, el este făcut, pe de o parte, să nu se mai gîndească la starea şi la lipsurile lui reale, dar este, pe de altă parte, şi împiedicat să mediteze la soluţiile corecte pentru problemele lui. El este astfel prins într-un cerc vicios în care, atîta timp cît poftele îi sunt împlinite, îşi poate duce liniştit existenţa. Resursele pentru împlinirea acestor pofte sunt puse la dispoziţie din belşug, bineînţeles, de Diavol. Aceste resurse se găsesc în lume, dar şi (din păcate trebuie să spunem asta) în anumite biserici.
În senzaţionlism, pornirile predomină, intelectului fiindu-i lăsat prea puţin spaţiu de mişcare. Senzaţionalismul înseamnă experienţă fără sau cu prea puţină raţiune (şi aceea folosită prost).
În cadrul propunerii lui Dumnezeu, emoţiile şi afecţiunile au un rol foarte important, însă rolul lor nu este îndeplinit în mod iraţional. Dumnezeu ne cheamă la cunoaştere. Cunoaşterea aceasta însă nu trebuie să aibă loc în absenţa sau în defavoarea simţirii. Apatia este un păcat la fel de grav ca folosirea greşită a emoţiilor şi pornirilor, lucru pe care-l vedem la senzaţionalişti.

Alegerea pe care trebuie să o facem este şi o chestiune de credinţă, credinţă care nu ocupă un loc secundar.
Prin dialogul straniu dintre Avraam şi omul bogat suntem invitaţi să facem o alegere a credinţei. Pe de o parte, omul bogat şi nemîntuit, aflat în chinuri cumplite în Locuinţa morţilor, ne predă o lecţie despre mîntuire. Pe de altă parte, Avraam, credinciosul aflat în glorie, ne spune cum stau lucrurile cu salvarea. Pe cine credem?
Sincer sau nu, bogatul se află într-o stare, dar şi într-un loc, în care nu poate înţelege (nici chiar atunci cînd e prea tîrziu) salvarea. Avraam însă se află într-un loc în care nu e ispitit să vorbească neadevărul, într-un loc în care nu are nici măcar posibilitatea să spună un singur lucru eronat. Din slavă, Avraam vorbeşte numai adevărul. Învăţătura sa, din locul în care se află, nu poate să fie greşită.
Pe care din cei doi îl vom crede?
Credinţa aceasta nu este un lucru banal, dat fiind faptul că suntem fiinţe ale căror porniri sunt foarte intense, dar este un lucru vital pentru o bună orientare spirituală. În lipsa acestei credinţe nimeni nu-L poate găsi pe Dumnezeu.
Emoţiile şi raţiunea nu sunt suficiente pentru o bună orientare spirituală. Avem nevoie de credinţă pentru această orientare, dar credinţa în ce? Obiectul credinţei este Cuvîntul. Credinţa aceasta în Cuvînt trebuie să fie cea care dirijează comportamentul emoţiilor şi al raţiunii noastre.

Cînd Scriptura ne dirijează raţiunea, simţirile, experienţa, dar şi alegerile pe care le facem, Reperul îşi realizează menirea, el ne îndrumă înspre Dumnezeu. Orice sistem sau curent care îi acordă Scripturii un loc secundar îi dezorientează pe oameni în cele spirituale.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (VII)

II. Scriptura

3. Reflecţii

a. Scriptura este net superioară atît senzaţionalismului, cît şi miracolelor.
Celui dintîi lucru îi este superioară pentru că acesta este o eroare în sine şi în acelaşi timp el reprezintă o modalitate eronată de căutare a lui Dumnezeu (pur şi simplu nu aceasta este modalitatea prin care trebuie să-L căutăm pe Domnul). Mai mult, senzaţionalismul este o distorsionare a Cuvîntului. De asemenea, el deformează imaginea lui Dumnezeu.
Scriptura este superioară şi miracolelor pentru că ele sunt doar o mică parte din planul lui Dumnezeu cu omul. Scriptura este mai amplă, mai complexă şi mai trainică. De fapt, miracolele, în ciuda rolului pe care l-au îndeplinit, nu reprezintă o cale prin care Dumnezeu ne invită să-L căutăm. În schimb, Scriptura este sursa cunoaşterii lui Dumnezeu.
Cine alege orice altceva în detrimentul Scripturii, face asta în detrimentul lui.

b. Scriptura are valoare în sine.
Scriptura este preţioasă datorită a ceea ce este (ea este Cuvîntul lui Dumnezeu).
De fapt, acest Cuvînt este cel mai spectaculos şi miraculos lucru care putea să ni se întîmple: Dumnezeu ne-a vorbit şi ne vorbeşte în şi prin ea. Nu este lucrul acesta suficient de şi chiar cel mai uimitor? Eu zic că nimeni nu poate găsi pe pămînt un lucru mai valoros şi mai spectaculos decît acesta.
Primul curent este un spectacol ieftin şi fără valoare. Scriptura este însă extrem de valoroasă.
Să nu fie cel mai valoros lucru, cel mai bun (şi singurul) reper autentic înspre Cea mai importantă fiinţă?

c. De ce oamenii aleargă la biserici în care este prea puţin Cuvînt şi prea mult altceva? Lucrul acesta se întîmplă ori pentru că ei nu-L caută pe Dumnezeu, ci doar satisfacerea propriilor porniri, ori pentru că, deşi Îl caută, fac asta în mod greşit fie dintr-o ignoranţă personală, fie din cauza întunericului în care trăiesc cei ce-i ghidează. Dintr-un motiv sau altul ei rămîn dezorientaţi.

d. Cîteva întrebări practice: Ce fel de biserică doreşti să fie biserica ta? Ce aştepţi să găseşti acolo? Ce vrei să faci în cadrul părtăşiei bisericii?
Întrebările acestea scot în evidenţă cît de mult Îl cauţi pe Dumnezeu, dar şi dacă faci lucrul acesta în mod corect.

e. Cît de bine ar fi ca oamenii să alerge numai după Scriptură şi deloc după spectacol. Îmi dau însă seama că timpul în care trăim nu favorizează lucrul acesta. Diavolul a reuşit să-şi spună cuvîntul în biserici. El le-a furat atenţia oamenilor de la etalonul lui Dumnezeu şi le-a ancorat-o în emoţiile şi senzaţiile lor.
Avem nevoie de oameni care să creadă puternic în valoarea şi puterea Cuvîntului. Mă tem însă că sunt din ce în ce mai puţini oameni de genul acesta, tocmai de aceea convertirile autentice sunt tot mai rare şi tocmai de aceea imaturitatea credincioşilor este tot mai des întîlnită.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (VI)

II. Scriptura

2. Răspunsul la propunerea Scripturii

Răspunsul este dat de omul din Locuinţa morţilor.

Dacă la propunerea bogatului, Avraam a spus „nu”, la propunerea lui Avraam, bogatul spune şi el „nu” (Nu, părinte Avraame, v 30).

Negaţia folosită de bogat (ouchi) este o formă accentuată a negaţiei simple (ou). Omul din Locuinţa morţilor a spus un „nu” categoric la singura cale de salvare pentru fraţii lui. De asemenea, trebuie observat că bogatul spune „nu” după ce i s-a spus o dată că alta este soluţia (v 29) (vasăzică, omul acesta este destul de încăpăţînat).

Putem aduce în discuţie dorinţa sinceră a acestui om pentru mîntuirea fraţilor lui, însă, sincer sau nu, el spune „nu” salvării. Un „nu” spus sincer lui Dumnezeu rămîne o respingere a lui Dumnezeu, la fel de gravă ca orice altă situaţie în care aceasta are loc. Asta înseamnă că cine aderă la teoria bogatului, comunicată într-o formă sau alta, Îl respinge pe Dumnezeu.

Avraam nu lasă lucrurile aşa şi mai spune încă o dată că teoria venită din Locuinţa morţilor nu este bună (v 31).

Avem de a face cu două puncte de vedere ireconciliabile. După cum Dumnezeu se opune Diavolului, tot aşa Diavolul I se opune lui Dumnezeu. Ambii sunt preocupaţi de viaţa noastră spirituală, însă părerile lor sunt incompatibile. E normal să fie aşa şi asta pentru că Dumnezeu nu poate să creadă aceleaşi lucruri pe care Diavolul le crede şi invers, Diavolul nu poate să creadă ceea ce crede Dumnezeu.

Falimentul de a sesiza contrastul dintre adevăr şi neadevăr ne lasă pradă celui din urmă. Contrastul acesta este un lucru de care trebuie să fim conştienţi şi asta pentru că există multe teorii care pretind că ne arată şi ne învaţă calea înspre  Dumnezeu, dar şi relaţia pe care trebuie să o avem cu El. Cel mai important lucru la momentul acesta este să cunoaştem adevărul. Totodată este foarte important să verificăm dacă teoriile promovate se conformează cu adevărul.

Adevărul nu negociază şi nu face compromisuri, el se vrea doar pe el. Ori eşti de partea lui, ori îi eşti vrăjmaş.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (V)

II. Scriptura

1. Reprezentare

Cea de-a doua propunere vizavi de subiectul orientării oamenilor înspre Dumnezeu este cea a Scripturii (v 29, 31).

Aceasta este propunerea unui om mîntuit (mai exact, dacă asta face vreo diferenţă, a lui Avraam).

În opinia lui Avraam, mîntuirea are loc numai dacă cineva a) aude Cuvîntul lui Dumnezeu (au pe Moise şi pe profeţi, v 29) şi dacă b) ascultă Cuvîntul (să asculte de ei, v 29; dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nu se vor lăsa convinşi nici dacă ar învia cineva dintre morţi, v 31).

Înţelegem de aici că numai în Scriptură se găseşte adevărul care îi conduce pe oameni la Dumnezeu, de aceea numai Scriptura oferă o bună orientare spirituală. Perspectiva aceasta este valabilă pentru cei nemîntuiţi, dar şi pentru (sau poate ar trebui să spunem că în mod special pentru) cei mîntuiţi.

Nu se ştie perioada exactă în care a trăit bogatul. În orice caz, el a trăit într-o vreme în care scrierile lui Moise şi ale profeţilor erau disponibile.

Pe de altă parte, bogatul făcea parte dintr-un popor ticsit de minunile lui Dumnezeu.

Uitîndu-ne la istoria poporului evreu, înţelegem că ea nu era lipsită de evenimente miraculoase, ba dimpotrivă era plină de astfel de evenimente. Dacă mîntuirea şi relaţia cu Dumnezeu depindeau de minuni, poporul evreu ar fi trebuit să fie cel mai credincios popor din lume pentru că în mijlocul evreilor Dumnezeu a lucrat cu putere aşa cum nu a făcut lucrul acesta cu niciun alt popor. Cu toate acestea, evreii au păcătuit de nenumărate ori mult mai rău decît naţiunile pagîne din jurul lor. Evreii au cerut necontenit minuni (1 Cor 1:22) şi au fost atît de departe de Dumnezeu, în ciuda minunilor de care au avut parte.

Într-un context ca acesta, un context al minunilor din abundenţă, dar şi al prezenţei Scripturilor printre oameni, Avraam îi îndrumă pe oameni înspre Scripturi, nu înspre altceva, nici măcar înspre minunile realizate de Dumnezeu.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (IV)

I. Senzaţionalismul

3. Reflecţii

a. Trebuie făcută diferenţa între senzaţionalism şi miracole. Senzaţionalismul este greşit, nu însă şi miracolele.
Senzaţionalismul face din lucrurile miraculoase mijlocul, fundamentul şi chiar factorul decisiv al relaţiei cu Dumnezeu. De foarte multe ori, el devine un spectacol ieftin şi de proastă calitate. Atît prima formă (senzaţionalismul pur), cît şi cea din urmă (spectacolul ieftin) trebuie respinse.
Pe de altă parte, miracolele au fost înfăptuite de Dumnezeu pentru anumite scopuri, însă în niciun caz pentru a deveni o condiţie a (un sine qua non al) relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Dumnezeu a îndeplinit minuni, descoperindu-Se astfel oamenilor, oferind binecuvîntări acestora, dar şi confirmînd Cuvîntul Său. E important să ne uităm la minunile realizate de Dumnezeu şi să întelegem mesajul lor. Cine le dispreţuieşte, Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, falimentînd în acelaşi timp să înţeleagă gloria Lui.
Eu sunt convins că, deşi trăim într-o perioadă diferită de perioadele în care s-au petrecut lucrurile relatate în Scriptură (lucru dezbătut aprig de teologi), relevanţa minunilor prezentate în Cuvînt nu a fost pierdută. Trebuie să ne uităm în Cuvînt şi să primim mesajul minunilor lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să realizeze şi nu realizează minuni în timpul acesta, dar este discutabil în ce măsură mai face El asta prin oameni aleşi special pentru o aşa slujbă.

b. Senzaţionalismul nu îi leagă pe oameni de Dumnezeu. Toţi cei care îşi condiţionează mîntuirea de spectacol vor rămîne nemîntuiţi. De asemenea, toţi cei mîntuiţi care contaminează creştinismul cu acest curent dau dovadă de imaturitate şi în niciun caz nu vor progresa spiritual, dar nici nu vor face vreun bine cauzei lui Cristos.
O biserică senzaţionalistă s-ar putea să creeze impresia unei biserici active şi profund implicate în relaţia cu Domnul, a unei biserici spirituale, în care Duhul pare să lucreze într-un mod deosebit, dar în fond ea este o biserică care trăieşte într-o eroare foarte dăunătoare (toate erorile sunt dăunătoare, însă unele erori fac mai mult rău decît altele).

c. Senzaţionalismul deschide un subiect sensibil al zilelor noastre: Cînd devine biserica atractivă? (Ce ar trebui să îi facă pe oameni să îşi dorească intens să facă parte din Biserica lui Cristos?)
Curentul acesta există nu pentru că cineva, studiind Cuvîntul lui Dumnezeu, l-a descoperit. El există pentru că oamenii s-au obişnuit cu şi s-au plictisit de Dumnezeu şi lucrurile Lui.
Oamenii au ajuns la concluzia că viaţa de credinţă este plictisitoare atît pentru cei dinăuntru cît şi pentru cei dinafară. Cei dinăuntru, în opinia unora, vor părăsi creştinismul dacă nu se va face ceva cu el. În acelaşi timp, se crede că cei dinafară nu vor fi atraşi de viaţa de credinţă, deci nu se vor pocăi, iar în consecinţă nu vor fi mîntuiţi, dacă nu se vor lua măsuri care să aducă anumite schimbări (se spune că schimbările ţin de formă, nu de esenţă).
Pentru anumite persoane însă, schimbările acestea nu sunt un adaos la creştinism, ci mai degrabă un lucru inerent acestuia care a fost pierdut din vedere de-a lungul istoriei. Revenirea la acest curent este privită drept o restaurare a valorilor bisericii primare.
Cum ne dorim să arate biserica noastră? Ce vrem să ne atragă la ea? Pe de altă parte, ce anume din biserică ar trebui să îi atragă pe oameni la Dumnezeu? Cum căutăm să-i cîştigăm pe oameni? Aceste întrebări scot la iveală valorile pe care le avem atît în relaţia personală cu Dumnezeu, cît şi în ce priveşte Dumnezeul (sau dumnezeul) pe care Îl (îl) promovăm în lume.

d. În fond, care este lucrul de care sunt interesaţi senzaţionaliştii? Dumnezeu?
Să ne gîndim puţin: De ce se spune că prezenţa unui lucru uimitor i-ar face pe oameni să-L caute pe Dumnezeu? De ce în absenţa acestuia oamenii nu-s interesaţi de El?
Răspunsul cel mai tranşant este acela că ei nu-s interesaţi de Dumnezeu, nu-L iubesc pe El. Ei iubesc altceva. Iubesc satisfacerea propriilor senzaţii, emoţii, plăceri.

Curentul acesta nu ne oferă o bună orientare spirituală. El nu ne îndrumă înspre Dumnezeu, ci mai degrabă ne dezorientează.