Hermeneutica dispensaționalistă – antisupranaturală???

Ni se sugerează în filmulețul de mai jos că hermeneutica dispensaționalistă este antisupranaturală. Mie mi se pare că un astfel de punct de vedere este izvorît dintr-o hermeneutică  nenaturală sau antinaturală. Altfel spus, dispensaționaliștii sunt acuzați că sunt mînați de o necredință în supranatural tocmai pentru că acuzatorii lor nu sunt multumiți cu explicațiile firești, naturale ale unei hermeneutici echilibrate.

Dispensaționaliștii nu sunt sceptici față de supranatural. Mai degrabă, ei caută interpretarea normală a textului, interpretare care nu neagă supranaturalul. A invoca supranaturalul cînd nu este cazul nu e o dovadă de evlavie și nici dovada unei bune hermeneutici, ci dovada că nu vezi firescul!

Iată filmulețul:

Reclame

Hermeneuți și extratereștri

Hermeneutica este un element vital în citirea și trăirea personală a Scripturii. Elementul acesta vital îi vizează însă și pe cei din jurul nostru care văd cum citim și trăim noi Scriptura. Totuși, impactul acesta asupra celor din jur are loc la un nivel deosebit cînd vine vorba de cei care predică altora.

În ultima vreme m-am gîndit (din nou) la importanța hermeneuticii scriind o lucrare (încă neterminată) despre Împărăția lui Dumnezeu, mai exact despre teoria inaugurării ei în timpul lui Isus. Sunt convins că am făcut de-a lungul timpului si sunt convins că vor urma și de-acum înainte greșeli de interpretare a Bibliei. Mă rog, însă, ca aceste greșeli să nu fie grosolane. Sunt convins că unii percep felul în care eu interpretez subiectul amintit ca pe o greșeală de hermeneutică, cum de altfel și eu (și nu numai) privesc interpretarea lor.

Mi-a fost dat să aud, nu demult, despre o interpretare la care recunosc că nu m-am gîndit niciodată și… aș vrea să promit că nici nu mă voi gîndi de-acum înainte, dar mă încearcă o bănuială nefericită în privința asta. N-am auzit eu direct. Am auzit de la cineva care a auzit cu urechile lui. Nu mă interesează cine a spus asta, mă jenează ideea în sine, dar mai ales faptul că în grupurile de părtășie se discută anomalii de genul acesta. Cică Adam ar fi fost impotent pînă la momentul creării Evei.

Izbit fiind de o astfel de calamitate, am invocat instantaneu mila lui Dumnezeu peste hermeneutica mea, dar am și declarat depravarea totală a (ne)hermeneuticii unora.

Ce-o zice săracu’ Dumnezeu, din slavă, văzînd cu ce se ocupă unii oameni? De unde dorința asta pentru subiecte nu doar nefolositoare și dăunătoare, ci și aberante? Pe lîngă asta, oare de ce nu înțeleg unii oameni că dacă nu ai garaj nu înseamnă neapărat că îți lipsește și mașina? Mai mult, dacă mintea cuiva orbitează în jurul unor chestii de genul acesta, de ce nu se păstrează discreția totală? De ce să fie și alții intoxicați? Sunt atîtea alte lucruri de care are nevoie biserica și care-i folosesc și, cu toate acestea, unii își bat capul cu enormități.

Augustin, reformatorii, Biserica Romano-Catolică, Adolf von Harnack, Walter Rauschenbusch, Harry Emerson Fosdick, Albrecht Ritschl, Johannes Weiss, Albert Schweitzer, C. H. Dodd, Oscar Cullmann, Werner Kummel, G. R. Beasley-Murray, George Ladd, Geerhardus Vos, Thomas Schreiner, N. T. Wright, James Dunn, D. A. Carson, Greg Beale, Craig Blaising, Craig Blomberg, Darrell Bock, Robert Saucy, Ben Witherington III și mulți alții n-ar fi de acord cu perspectiva despre Împărăție pe care eu o îmbrățișez (asta nu înseamnă că sunt singurul care înțelege lucrurile în felul acesta). Ar trebui să fiu mîndru, probabil, pentru că am o perspectivă diferită față de cea a unora menționați mai sus (de ex. Harnack Ritschl, Schweitzer), dar să nu fii de acord cu interpretarea unor nume sonore (de ex. Carson, Bock) ar putea să ridice ceva semne de întrebare vis-a-vis de teoria adoptată. În orice caz, diferențele sunt de ordin hermeneutic. Însă, dacă Adam ar avea ocazia să discute cu cei care fac unele afirmații despre el, oare cum ar reacționa? Poate că dacă ar fi auzit el înaintea episodului relatat în Geneza 3 de unele bîrfe, pe atunci viitoare, despre el, căderea ar fi avut loc mai devreme.

Interpretarea Bibliei este (și) o chestiune de bun simț, în care interpretul trebuie să citească cu naturalețe, în normalitate, într-o manieră firească, cu sîrguință, cu ochii în Scriptură, nu cu mintea și imaginația în afara ei, departe de realitate, de lume, de ceea ce e omenesc. Asta nu înseamnă că interpretul e lumesc, că e mai puțin spiritual și că nu-L lasă pe Duhul să-l conducă în citirea Scripturii.

Există domenii și subiecte legate de Biblie în care diversitatea și diferențele sunt de înțeles, dar interesul unora pentru lucruri care nu sunt din lumea aceasta (și nici din altă lume, cu atît mai puțin din cer sau de la Duhul) este de neînțeles. Gravitatea acestui interes devine cu atît mai mare cu cît el este însoțit de pasiunea de a împărtăși cu alții minunățiile respective.