Scurt dialog cu un creştin

După o predică susţinută nu demult într-o biserică, cineva m-a întrebat unde în Biblie scrie cu cît eşti mai credincios, cu atît eşti mai păcătos, cerîndu-mi astfel să justific o presupusă afirmaţie din predică. Nu am făcut afirmația aceasta, din cîte știu. I-am explicat fratelui că, dacă am zis aşa ceva, a fost o greșeală. În predică am zis ceva de genul cu cît eşti mai credincios, cu atît eşti mai aproape de moarte, explicînd că aceasta e, mai mult, dar nu exclusiv, perspectiva Noului Testament decît a Vechiului (apropo, predica era din Psalmul 16). Am spus în predică destul de limpede, cred eu, că o urmare cu credincioşie a Domnului Isus implica disponibilitatea de a muri, aducînd cu sine pericolul morții, în comparație cu repetatele situații din Vechiul Testament în care Dumnezeu îi salva pe credincioșii Lui de la moartea fizică, dovedindu-Și astfel puterea, credincioșia și dragostea, pe lîngă alte calități.

În fine, pornind de la aceste lucruri am avut parte de un dialog pe cît de scurt, pe atît de … surprinzător. A fost ca o lovitură năprasnică în bărbie, din care, sincer să fiu, încă nu mi-am revenit. Iată cum a decurs:

Eu: Ceea ce am zis în predică a fost că, în Noul Testament, cu cît oamenii  erau mai credincioși, cu atît își puneau mai mult viața în pericol. Dacă am afirmat ce ziceți, a fost o greșeală, dar nu cred că am spus asta.

Creștinul: Mda…, oricum, în Noul Testament, cu cît ești mai credincios, cu atît ești mai aproape de moarte…, de moartea spirituală.

Eu: O, nuuu! Eu m-am referit la moartea fizică, și cred că a fost foarte clar lucrul acesta în predică. Creștinii nu mor spiritual. Ei primesc viața veșnică, doar asta-i mîntuirea, nu?

Creștinul: Cum, creștinii nu mor spiritual?!

Eu: Nu.

Creștinul: Hmmm, nu, nu se poate. Și creștinii mor spiritual.

p.s. Vreau să cred că unii creștini nu știu să explice corect credinţa. Cu alte cuvinte, sper să fie vorba de o nepricepere în a explica adevărul, nu de o pricepere în a prezenta fidel convingerile pe care le au. Doamne, ai milă!

Reclame

Omul om – în drum spre desăvîrşire (12)

Nedesăvîrşit, dar în drum spre desăvîrşire – aşa este omul care corespunde voii lui Dumnezeu pe acest pămînt.

Cum e locul acela? Ce e acolo? Ce nu e? De ce e de dorit?

Acolo e Isus. Isus este cea mai mare comoară, este cel mai de dorit, este cel mai de preţ, este cel mai slăvit, este cel mai bun, cel mai răbdător, cel mai iertător, cel mai înţelegător, cel mai drept, cel mai sfînt …

Acolo sunt îngerii. Da, acele fiinţe ciudate, interesante, puternice, uimitoare, admirabile.

Acolo sunt sfinţii din vechime şi din toate timpurile, printre care bunici, părinţi, fraţi, copii, prieteni, cunoscuţi.

Acolo totul este frumos. E lumină, e bine, e linişte, e odihnă, e cîntec, e dragoste, e ascultare, e înţelegere, e împlinire.

Acolo nu sunt limite, greşeli, imperfecţiuni. Nu sunt păcate, căderi, frămîntări, lacrimi, certuri, dezbinări, bîrfeli, intrigi, vorbiri de rău, invidie, mîndrie, răutăţi. Nu sunt dizabilităţi, deznădejdi, depresii. Nu sunt boli. Nu sunt dureri. Nu este moarte.

Ajuns acolo, omul n-o să regrete nicio clipă pămîntul lăsat în urmă. Ajuns acolo, o să-şi dorească doar acel loc. E locul de slavă. E cerul. E lumina. E viaţa. E nemurirea. E fericirea. E … desăvîrşirea.

Vreau acel loc!

Dacă eşti omul descris în aceste articole vei dori şi tu acel loc.

Să călătorim spre el!

Creştinul lui John Bunyan este o pildă pentru cei care sunt astfel de călători:

Am văzut că omul a luat-o la fugă. De abia trecuse dinaintea uşei sale şi puţin de ea se depărtase, când nevastă-sa şi copiii, băgară de seamă, şi începură să-l cheme înapoi. Acesta însă îşi vârî degetele în urechi şi strigă: „Viaţă, viaţă, viaţă de veci!” Şi nu voia nici măcar să privească îndărăt, ci alerga peste câmpia largă şi pustie.