Cinste lor!

Înaintaşii sunt cei care au mers înainte, care au înfruntat vicisitudinile inerente drumului pe care păşeau; sunt cei care au pregătit calea pentru alţii, cei care au lăsat un model de urmat, cei care au fost şi sunt de admirat şi care impun respect nu pentru că au avut bogăţii sau şcoli sau realizări uriaşe în cele seculare sau anumite poziţii sociale, ci datorită frumuseţii emanate de valorile lor lăuntrice, valori în care au fost ancoraţi; sunt aceia care au ştiut să lupte cînd a fost cazul, să tacă cînd alţii îi presau să facă opusul, să strige cînd alţii le cereau să şoptească, să fie blînzi cînd cruzimea ar fi putut impresiona minţile neputincioase. Înaintaşii sunt cei care au mers înainte şi care au privit în aceeaşi direcţie datorită unei comori în care credeau. Ei s-au uitat şi înapoi, dar nu la pierderi şi suferinţe personale, nu pentru a-şi plînge de milă şi nu pentru a fi compătimiţi, ci pentru cei care aveau să calce pe aceleaşi urme.

Aşa ceva eu am avut în bunica mea. O femeie, înaintaşă? O femeie, să lupte, să fie exemplu, să modeleze vieţi? O femeie, să creadă cu tărie în cetatea eternă şi să păşească încet, dar sigur pe drumul anevoios al lumii înspre o destinaţie care întrece imaginaţia? O femeie, care să fie preocupată şi de cei din urmă? Da. Ea a fost aşa ceva pentru alţii, dar şi pentru mine.

Nu mi-a fost dat să petrec mulţi ani lîngă ea, aş fi vrut să fie mai mulţi, totuşi aceştia au fost suficienţi să mă facă să-mi doresc cu tărie să trăiesc după modelul ei.

Nu a contat pentru ea că eram prea mic şi că mă dureau genunchii, dar mă aşeza pe genunchi lîngă ea. Nu a contat că nu înţelegeam prea multe din ce zicea, dar se ruga cu voce tare lîngă mine. Nu a contat pentru ea că mă plictiseam de moarte, dar mă ducea la ora de rugăciune la biserică.

Cînd făceam prostii, îmi zicea că-i era drag de mine.

A fost o femeie puternică. Cînd unii îi vorbeau urît şi o jigneau, ea nu se certa cu ei şi nici nu le răspundea, ci se retrăgea în singurătate şi plîngea, putere care lipseşte multora.

Odată, cineva a venit entuziasmat să-i spună o viziune. Frumos, dar hotărîtă i-a replicat: „Păstreaz-o pentru tine!” La bătrîneţe nu şi-a pierdut minţile şi nici convingerile.

De muncit, a muncit săraca, mult, chiar prea mult.

Biblia…, o iubea şi o şi cunoştea. Înainte să moară cita din ea. Sub povara unei boli cumplite şi a apropierii sfîrşitului ei pe pămînt, mărturisea: „Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta”.

În ultimele ei zile, unii au vrut să o încurajeze, dar n-au avut cum, pentru că ea i-a încurajat.

La spital, n-am putut intra să o văd. Stăteam pe hol şi plîngeam. O iubisem. Cînd doctorii au trimis-o acasă pentru că nu mai era nimic de făcut, n-am putut sta lîngă ea. Am aşteptat sfîrşitul afară din casă. Iar, cînd acesta a venit, am plîns… şi culmea, ea murise cu zîmbetul pe buze. Cei care au văzut-o au mărturisit că în clipa plecării faţa îi era senină şi zîmbea uşor. Cred că văzuse ceva, nu ştiu, dar în orice caz, nu moartea, ci viaţa. Zîmbetul a fost un semn şi pentru cei lăsaţi în urmă, zdrobiţi de pierderea ei.

Spre mormînt, cu ochii înlăcrimaţi, am mers înaintea mulţimii şi înaintea ei, cu crucea. Dar spre cer, ea plecase înaintea mea.

Aici jos, ea a lăsat o urmă şi-un model.

M-am gîndit la ea în zilele acestea de Martie. Oare cîte fete, femei, mame, bunici, surori vor fi ceea ce puţine femei au fost în lumea aceasta?

Cinste lor, înaintaşelor!

Anunțuri

8 Martie

Dumnezeu a creat femeia şi … foarte, foarte bine a făcut!

Ce-ar fi fost pămîntul fără actul acesta creator? N-ar fi avut niciun farmec. Cum ar fi fost o astfel de lume?

Păi…, ar fi fost o lume numai a lui Adam. Ce lume!!! Cum ar fi fost? Adam îşi zideşte singur o casă. Adam locuieşte singur în casă. Adam spune o glumă. Adam rîde de nu mai poate la gluma lui. Adam îşi deschide un magazin. Adam cumpără de la magazin. Adam înregistrează un meci de fotbal (wow, ce meci!!!). Adam se uită singur la meci (Ce spectacol!!! Ar fi fost culmea ca Adam să sară de bucurie în momentul marcării golului, propriului gol, si tot culmea ar fi fost să stea cu sufletul la gură pînă în momentul acela!).

O lume numai a lui Adam este o lume hilară, monotonă şi fără pic de viaţă.

Ce bine că Dumnezeu n-a făcut aşa!

Femeia a adus pentru bărbat bucurie, împlinire, completare, ajutor (sau Ajutooor!!!), dar şi dojenire, bătaie de cap (în unele cazuri, la propriu) şi … încă un amănunt, păcatul în lume (Oups! Am zis-o! A zis-o şi Pavel mai demult, staţi liniştiţi! Oricum, între noi fie vorba, poate că bărbatul a fost şi mai slab atunci!).

Mă gîndesc acum, ce m-aş fi făcut eu fără anumite făpturi de genul acesta? Ce aş fi fost fără (persoanele acestea sunt menţionate, în parte, într-o ordine cronologică) bunică-mea care m-a crescut în învăţătura lui Dumnezeu şi care mă aşeza pe genunchi pe cînd aveam cîţiva ani, foarte puţini, fără mama prin care Dumnezeu a lucrat nespus de mult în viaţa mea şi căreia îi datorez enorm, nu pot să spun cît pentru că nu se poate spune, fără Cătălina, soră-mea (Cine mă mai tundea pe mine cu bani? – E, apropo, Cătălina, mîine mă tunzi, da? Nu, n-am greşit, nu trebuia să scriu fără bani, pentru că ea nu mă tunde gratis, ci cu bani – adică, mai îmi scapă în buzunar ceva), fără ANDREEA, soţia mea, cu care Dumnezeu m-a binecuvîntat (mult mai mult decît meritam) şi pe care o iubesc very much, fără Dorothea, fiica noastră, care este minunată şi care-mi înveseleşte zilele, o frumuseţe şi splendoare (uitîndu-mă la ea înţeleg ce frumos era totul la început cînd Dumnezeu a creat lumea şi omul), care creşte şi se îndreaptă cu paşi repezi înspre … biblioteca noastră, care sper să supravieţuiască (Cărţile mele!!!), fără tanti Geta, mătuşa mea, care se roagă mult pentru mine, o…, da, să nu uit, oricum, nu pot să uit, fără Miriam, nepoata mea, care Duminică dimineaţă mi-a aranjat introducerea predicii cu multă lipsă de linişte (Mulţumesc Florin pentru ca ai salvat restul predicii!), fără soacră-mea care are un loc esenţial în universul meu (Cum o mai aveam eu pe Andreea fără ea?!), fără mama lu’ mama soţiei, care e o femeie deosebită şi care a dat naştere celei care a dat naştere soţiei mele?

Aş putea intra acum într-o altă categorie: Ce m-aş fi făcut eu fără d-ra Adeline care, cu ceva vreme în urmă, a vorbit cu mine de parcă eram cel dintîi om (de la capătul celălalt)? Ce m-aş fi făcut? Aş fi condus şi eu maşina cu 1 lună mai mult. Dar n-am făcut asta pentru că stimata mi-a săltat permisul.

Ce păcat că există:
– femei care sunt dispreţuite pe motiv că nu au aceeaşi valoare ca a bărbaţilor;
– femei abuzate;
– femei ale căror opinii nu sunt luate uneori în seamă;
– femei care cred că sunt mai mult decît sunt şi că trebuie să facă mai mult decît trebuie de fapt;
– femei care-şi înşală bărbaţii şi care distrug familii, atît pe-a lor, cît şi pe-a altora;
– femei care îşi abandonează copiii;
– femei care-şi ucid copiii;
– femei nesupuse autorităţii lui Dumnezeu şi bărbaţilor lor;
– femei care în loc să se ocupe de lucruri importante sunt leneşe, limbute şi iscoditoare;
– femei care dezintegrează societatea, dar şi, în unele cazuri, biserica;

Cît despre bărbaţi, ar fi multe lucruri de spus şi grele, ce-i drept! Oricum, şi unii şi alţii au nevoie de Dumnezeu şi de rugăciunile oamenilor lui Dumnezeu.