EMOTION IN HYMNODY (Kevin T. Bauder)

I am all in favor of doctrinal hymns. In fact, I agree that
everything we sing should express right doctrine. In itself,
however, strong doctrinal content does not rule out emotional
expression.
I do not believe that music can be too emotional. This is
especially true of doctrinal hymns. The regenerate heart irresistibly
resonates with spiritual truth. The more profound the truth, the
more sensitively it is expressed, and the more clear its relationship
to the believer, the more deeply the pious heart will be moved.
The ability to evoke and express this right response is what
separates hymnody from prose.
What principles, then, should regulate the expression of
emotion in church music? Two are especially relevant.
First, though good hymnody may express deep emotion, it
is not about the emotion. Right emotion must be grounded in
reality. When the focus shifts from the spiritual reality to the
emotion itself, the emotion is no longer rightly grounded. The
purpose of hymnody is to adore God, not to admire ourselves.
By concentrating on our own emotions, we transform hymnody
into a mode of self-assertion.
Second, good hymnody must attach the proper emotions to
the realities that are being considered. We recognize intuitively
that hymnody must not express emotions such as anger with
God or hatred toward Him. We know that good hymns do not
mock God. Simply avoiding these egregious errors, however,
does not ensure that a hymn communicates ordinate affection.

Emotions are powerful things, and a misdirected emotion
can do powerful damage. Perhaps this is why some people
would like Christian music not to be emotional. That is surely
a wrong reaction, however. Our hymns must be emotional, but
they must not be about emotion. They must be emotional, but
they must express the right emotions for the spiritual realities
that move us.

CITEŞTE ÎNTREGUL ESEU AICI (pag. 103-106).

Reclame

teologie devoțională și devoțiune teologică

Teologia trebuie să fie devoțională, adică trebuie să-l conducă pe teolog la devoțiune, închinare, dedicare. În absența acestui efect, teologia, în sine, devine o practică fără viață. Să pretinzi că eşti un teolog bun, dar să ai o viaţă neteologică e ca şi cum ai pretinde că deţii cel mai bun parfum din lume, dar să miroşi a gunoi. Pe de altă parte, devoțiunea trebuie să fie teologică, adică să aibă conținut, esență… Fără a fi teologică, devoțiunea își pierde menirea, nemaiputînd fi devoțiune în niciun sens. Devoțiunea trebuie să aibă loc în raport cu o Ființă, Care trebuie cunoscută. Devoţiunea trebuie să se bazeze pe nişte adevăruri. Teologia, prin definiție, trebuie să implice devoțiune, și invers, devoțiunea trebuie să implice teologie. Separarea celor două este, de fapt, o deformare a ambelor concepte (activități). Cu alte cuvinte, nu putem avea nici teologie, nici devoțiune fără ambele concepte păstrate împreună.

Recomand cartea de mai sus. Ea  e disponibilă în format PDF AICI.

E muzica aceasta creştină? (7)

Nu de mult timp mă întrebam dacă Steve Miller, autorul cărţii Muzica creştină contemporană, un compromis cu lumea sau un factor inovator?, ar legitima şi Vengeance Rising sau ceva asemănător.

I-am scris lui Steve Miller şi, cu amabilitate, mi-a răspuns. Acesta este răspunsul pe care-l public cu acordul său:

As you know from my book, I don’t feel any style is evil in itself, so I probably wouldn’t have any problem with a Christian band playing their style. One of my sons likes heavier metal styles. To him, other styles appear very wimpy. I don’t want Christianity to seem wimpy to him, so I like to find bands trying to glorify God in a style he relates to.

I think some of the main issues in Christian music are:

1) Are the hearts of the musician in the right place?

2) Are they sound in their lyrics?

3) Are they playing to the right audiences – those for whom their style is a match. „become all things to all men.”

There was controversy about Vengeance Rising’s violent graphics, and I suppose there should be limits there, especially if one is appealing to a younger audience.

Sad that the leader fell away and turned to the dark side, but alas, it happens to some pastors as well.

E muzica aceasta creştină? (6)

Church Music

The main design of all singing is for God’s ear and to attract His attention and to please Him. It is “to the Lord,” for His glory, and to His honour. Certainly it is not for the glorification of the paid choir, to exalt the wonderful musical powers of the singers, nor is it to draw the people to the church, but it is for the glory of God and the good of the souls of the congregation. Alas! How far has the singing of choirs of churches of modern times departed from this idea! It is no surprise that there is no life, no power, no unction, no spirit, in much of the church singing heard in this day. It is sacrilege for any but sanctified hearts and holy lips to direct the singing part of the service of God’s house of prayer. Much of the singing in the churches would do credit to the opera house, and might satisfy as mere entertainments, pleasing the ear, but as a part of real worship, having in it the spirit of praise and prayer, it is a fraud, an imposition on spiritually minded people, and entirely unacceptable to God.

–E. M. Bounds (d. 1913), The Essentials of Prayer

Via Kevin T. Bauder in Theology Central

E muzica aceasta creştină? (2) (INTERZIS COPIILOR ÎN CREDINŢĂ!!!)

Oare Steve Miller, autorul cărţii Muzica creştină contemporană, un compromis cu lumea sau un factor inovator? ar legitima şi asta?

Apropo, aţi crezut că nu se putea mai rău decît The band with no name??? V-aţi înşelat! Iată dovada:

Dacă nu înţelegeţi cuvintele (deşi ar trebui, nu?), le aveţi aici:

Follow Me, let the dead bury their own dead
Have not fear, I Am here, this is what He said
When He had come unto the other side
They cried out, gripped in fear knowing the time line

Swept away, by the terror that a man should have
Learn from demon forces this lesson and
You will be, if you see, one among the wise
In the age, we are in just before the time

When I say „see” I mean to change
Based on the facts, you re-arrange
Just what you do, who for, and why
Learn from the pig’s before the time

The demons recognized Jesus on sight
They screamed in fear and shook in fright
Confused in their madness, it’s pigs they choose
The snakes of confusion, ala Lucifuge

Here is why you should change, and not delay
Check it out, they understood the whole thing
Torment is for the ones who reject God’s sign
The resurrection, and for the lie

You’ve got the time to make the change
That is, you’ve got right now today
To live and serve, the Holy King
You do not know what a day may bring

The time is coming, there’ll be no delays
God has stretched out His hand that you might be saved
No reason is good enough to wait
Repent to God, don’t hesitate!

The torment is coming, just a matter of dying
The peace in Christ’s here and I’m not lying
Salvation God offers and you can’t pay a dime
That’s the gig, this is it, but there’s one more line
The time is coming

Iată şi teologia lui Roger Martinez, teologia de la acea vreme, pentru că înţeleg că după aceea a trecut la satanism şi apoi la ateism:

Soteriologie

     Una din cărţile bune din domeniul soteriologiei este această carte, pe care o recomand celor care vor să interacţioneze cu o abordare biblică, amplă, echilibrată şi relevantă pentru zilele noastre a acestui subiect. Asta nu înseamnă neapărat că sunt de acord cu tot ce scrie în ea, însă cred că este o carte de referinţă în ce priveşte doctrina salvării.

Omul om – Cum funcţionează lucrurile? (8)

C. S. Lewis, în cartea pe care v-am recomandat-o (Desfiinţarea omului), pledează împotriva oamenilor „fără piept”. Soluţia sa pentru problema pe care o abordează este următoarea:

Aşa cum regele guvernează prin intermediul puterii executive, la fel Raţiunea trebuie să conducă în om simplele pofte, cu ajutorul „părţii înflăcărate”. Capul guvernează pântecele prin intermediul pieptului – sediu, după cum ne spune Alanus, al Mărinimiei, al emoţiilor structurate prin obişnuinţă cultivată şi transformate în sentimente stabile. Pieptul – Mărinimia – Sentimentul – iată indispensabilii factori de legătură între omul cerebral şi omul visceral. S-ar putea spune chiar că acest element intermediar este cel care defineşte omul ca om: căci, prin intelectul său, el nu este decât spirit, iar prin poftă, el nu este decât animal. (p. 36)

Este C. S. Lewis corect în ceea ce spune? Şi apoi, oare de ce primele două ca importanţă şi cele mai mari porunci ale lui Dumnezeu pentru om vizează dragostea?