Părtăşie imposibilă!? (Duhul care divide)

Tot legat de subiectul darurilor miraculoase ale Duhului şi valabilitatea lor astăzi, Wayne Grudem încearcă să răspundă la o altă întrebare: E posibil ca cinci oameni cu puncte de vedere diferite legate de acest subiect să fie prezbiterii aceleiaşi biserici? Grudem crede că printr-un efort considerabil, lucrul acesta e posibil.

Din nou, convingerea aceasta mi se pare nerealistă. Bineînţeles, sunt şi întotdeauna (în creaţia aceasta) vor fi lucruri asupra cărora credincioşii nu vor cădea de acord, însă nu toate lucrurile divid! Nu toate trebuie să dividă! Problema vorbirii în limbi, a interpretării acestora, a profeţiilor şi a minunilor nu este o problemă care nu divide. Ea, în mod inevitabil, divide. Nu poţi să-i ţii la un loc pe cei care cred că nu există în prezent vorbire în limbi, profeţii şi darul vindecării cu cei care cred în valabilitatea lor pentru astăzi. Cei dintîi cred despre cei din urmă că nu experimentează decît nişte devieri de la Scriptură, nişte contrafaceri sau chiar nişte influenţe demonice. Cei din urmă cred despre cei dintîi că limitează lucrarea Duhului, împotrivindu-I-se.

Cînd vine vorba de prezbiteri, cei aşezaţi în fruntea bisericii pentru a da o direcţie, e extrem de discutabil în ce măsură un cesaţionist, un semi-continuaţionist, un continuaţionist convins şi un continuaţionist penticostal (sau chiar carismatic) pot fi prezbiterii aceleiaşi biserici. Nu vor predica despre problema darurilor miraculoase? Vor predica, dar vor lăsa libertate adunării să se manifeste cum vrea? Oare din cei 4-5 prezbiteri niciunul nu va susţine că înţelegerea lui e biblică iar celelalte nu? Oare toţi vor plasa problema în totalitate în sfera subiectivului? În cartea editată de Grudem fiecare din cei 4 autori (depinde dacă spunem asta şi despre Saucy) încearcă să demonstreze că perspectiva lui e cea biblică, iar celelalte sunt greşite. Dacă în întocmirea unei cărți apar numeroase neînțelegeri, cu cît mai mult aceste neînțelegeri fac (poate) lăudabila preocupare a lui Grudem imposibilă!

Subiectul valabilităţii darurilor miraculoase pentru astăzi este, în mod inevitabil, un subiect care divide biserica; şi o divide NU în oameni mîntuiţi şi oameni nemîntuiţi, CI la nivelul părtăşiei acestora.

Duhul Care ne uneşte este, pînă la urmă, şi Duhul Care ne divide (bineînțeles, El nu ne divide în aceleași lucruri în care ne unește!). Nu mă refer la simplul fapt că divizările au loc din cauza unor neînțelegeri pe marginea Duhului. Mă refer la faptul că El încurajează aceste separări. El divide nu în sensul că e sursa a ceva rău, dar El doreşte, încurajează şi călăuzeşte un creştin la separare de practici nebiblice. În sensul acesta El divide (deşi El nu e sursa certurilor). Indiferent de care parte ar fi adevărul în problema aceasta, chestiunea în sine duce la o separare.

Din aceste motive următoarele cuvinte ale lui Grudem mi se par nerealiste. Ar fi mai multe lucruri de comentat pe marginea lor, dar mă opresc aici. Grudem afirmă:

I don’t know what the other authors might say, but my answer is this: I think we would have to work hard to find some „neutral” vocabulary that we as elders could use to refer to certain experiences and phenomena in the life of the church. I think we would have to work hard  at allowing a variety of kinds of home fellowship groups with different emphases and different styles (and perhaps different things happening!) I think that we would have to spend regular hours in prayer and earnest discussion together to be sure that the overall focus of the church was on Christ and the advancement of his kingdom. I think that we would have to work hard at letting the congregation know that, though we differed on certain doctrinal matters, we greatly appreciated each other’s gifts and ministries.
But after acknowledging those challenges, and yet knowing these other four men as I do, I really think that it would work. I think that we could live and minister and pray together. I think we could offer pastoral care to one another and to each other’s families. I think that we could frequently know times of incredible depth of intercession together for the work of the church. In fact, if this were to happen, I think that it might even be the most exciting and enjoyable time of ministry that any of us had ever known. And I think that the Lord himself would take delight in it and would enjoy fellowshiping with us and blessing us, and would tell, „How good and pleasant it is when brothers live together in unity!… ” (Psalm 133) (p. 348-349).

Anunțuri

Despre darurile miraculoase ale Duhului Sfînt – Să fie oare așa???

La finalul cărții al cărei editor este (Are Miraculous Gifts for Today?, Four Views), o carte care prezintă 4 puncte de vedere cu privire la darurile miraculoase ale Duhului Sfînt (vorbirea în limbi, interpretarea lor, profețiile, darul de vindecător, minunile) și problema valabilității lor pentru astăzi, Wayne Grudem încearcă să răspundă la întrebarea „Care este preocuparea esenţială a creştinilor, în general, faţă de problema darurilor miraculoase?” Opinia lui este că nu există un interes aparte din partea creştinilor pentru acest subiect, astfel încît creştini cu convingeri diferite pot foarte uşor să se închine împreună în aceeaşi biserică pentru că, de fapt, toţi caută să fie în prezenţa lui Dumnezeu şi să aibă o experienţă personală mai profundă a lui Dumnezeu.

Grudem afirmă:

I don’t think that the differences we usually talk about among our churches  are their deepest concern. I do not think most Christians care deeply whether the pastor wears a coat and tie or a sweater or a robe, or whether the church has an Anglican liturgy or a Baptist order of service or charismatic spontaneity with tongues and prophecies. I don’t think they care deeply whether the church leads music with an organ or with a guitar, or teaches that you should be baptized in the Holy Spirit or filled with the Holy Spirit. These matters are of some importance, but they are not matters of deepest concern.
I think what people really want is to be in the presence of God. They want to have a deeper personal experience of God as they participate in church life week by week. (347)

Indiferent care este punctul de vedere pe care un creştin îl îmbrăţişează vis-a-vis de acest subiect, opinia lui Grudem este nerealistă, pentru bisericile din România cel puțin. El scrie într-un context diferit, însă tonul lui nu este doar descriptiv, ci și prescriptiv. Cu alte cuvinte, el ne îndeamnă să adoptăm o astfel de postură față de problema aceasta.

Acesta nu pare însă a fi un sfat realist, dar nici benefic.

Mi se pare mie că, în general, creştinul caută părtăşia unei biserici în care poate să fie în prezenţa lui Dumnezeu, experimentîndu-L, în termenii pe care el îi consideră biblici. Și dacă lucrurile nu ar fi așa cum mi se par mie (aspectul descriptiv), cred că așa ar trebui să fie (aspectul prescriptiv). Nu ne putem ascunde sub pretextul căutării prezenței lui Dumnezeu și al experimentării Lui. Există anumiți termeni în care lucrurile acestea (căutarea și experimentarea prezenței lui Dumnezeu) trebuie să aibă loc.