E muzica aceasta creştină? (8) – răspuns

Un răspuns la RĂSPUNS.

Întîi, eu cred că afirmaţia „niciun stil de muzică nu este greşit în sine” este o afirmaţie greşită. Cred că există atît stiluri nepotrivite pentru Evanghelie, dar, mai mult de atît, şi stiluri greşite şi rele în sine. Am putea spune că genurile de muzică sunt neutre doar dacă ar fi adevărat că Diavolul nu se „bagă” în domeniul acesta, ceea ce nu cred că este adevărat. Ar fi o lipsă de „înţelepciune diabolică” să nu încerce să pîngărească un domeniu atît de important din viaţa omului. Implicarea sa în acest domeniu nu cred că se rezumă doar la implementarea unei folosiri greşite a unor elemente neutre, ci, mai mult de atît, ea stă la baza creării unor stiluri diabolice.

Apoi, Evanghelia nu poate fi comunicată oricum. Din cîte ştiu, ciocolata nu se vinde ambalată în hîrtie igienică. Forma în care este comunicată Evanghelia trebuie să fie vrednică de aceasta. Mai mult, forma chiar are importanţă şi impact în viaţa audienţei.

De asemenea, nu cred că trebuie făcut vreun compromis cu privire la măreţia Evangheliei şi la transmiterea ei doar pentru că unul şi altul nu o acceptă decît în anumite condiţii. Pericolul de a modela Evanghelia în funcţie de plăcerile omului este foarte mare şi, pe lîngă asta, o Evanghelie trecută prin filtrul plăcerilor sau al apucăturilor cuiva nu are cum să mai fie Evanghelie.

O altă nemulţumire cu privire la toţi apărătorii devizei „no style wrong in itself” are de a face cu preocuparea, aproape exclusivă, faţă de inima omului în detrimentul altor aspecte implicate. Admit importanţa foarte mare a inimii, lucru despre care atît Vechiul, cît şi Noul Testament vorbesc foarte limpede. Cu toate acestea, inima nu este cel mai important element al discuţiei. Pe lîngă aceasta, trebuie spus că omul este mai mult decît inima sa. Dumnezeu mîntuieşte şi sfinţeşte OMUL, în întregime. De fapt, tactica aceasta de a accentua, aproape exclusiv, importanţa inimii, pentru foarte mulţi, nu face decît să scoată la iveală problemele inimii lor. Sub pretextul unei astfel de atenţii faţă de inimă, ei îşi caută acoperire pentru lucrurile „externe”, cu privire la care (poate) conştiinţa lor sau Scriptura îi condamnă, fapt care, în cele din urmă, scoate în evidenţă că, de fapt, inima respectivă nu este după cum pretinde „proprietarul” ei.

În final, chestiunea cu „audienţa corectă” faţă de care trebuie cîntat un anumit gen de muzică reprezintă o altă eroare colosală cu implicaţii pe măsură. Despre asta voi încerca să scriu în următorul articol.

Anunțuri