E muzica aceasta creştină? (7)

Nu de mult timp mă întrebam dacă Steve Miller, autorul cărţii Muzica creştină contemporană, un compromis cu lumea sau un factor inovator?, ar legitima şi Vengeance Rising sau ceva asemănător.

I-am scris lui Steve Miller şi, cu amabilitate, mi-a răspuns. Acesta este răspunsul pe care-l public cu acordul său:

As you know from my book, I don’t feel any style is evil in itself, so I probably wouldn’t have any problem with a Christian band playing their style. One of my sons likes heavier metal styles. To him, other styles appear very wimpy. I don’t want Christianity to seem wimpy to him, so I like to find bands trying to glorify God in a style he relates to.

I think some of the main issues in Christian music are:

1) Are the hearts of the musician in the right place?

2) Are they sound in their lyrics?

3) Are they playing to the right audiences – those for whom their style is a match. „become all things to all men.”

There was controversy about Vengeance Rising’s violent graphics, and I suppose there should be limits there, especially if one is appealing to a younger audience.

Sad that the leader fell away and turned to the dark side, but alas, it happens to some pastors as well.

Reclame

E muzica aceasta creştină? (6)

Church Music

The main design of all singing is for God’s ear and to attract His attention and to please Him. It is “to the Lord,” for His glory, and to His honour. Certainly it is not for the glorification of the paid choir, to exalt the wonderful musical powers of the singers, nor is it to draw the people to the church, but it is for the glory of God and the good of the souls of the congregation. Alas! How far has the singing of choirs of churches of modern times departed from this idea! It is no surprise that there is no life, no power, no unction, no spirit, in much of the church singing heard in this day. It is sacrilege for any but sanctified hearts and holy lips to direct the singing part of the service of God’s house of prayer. Much of the singing in the churches would do credit to the opera house, and might satisfy as mere entertainments, pleasing the ear, but as a part of real worship, having in it the spirit of praise and prayer, it is a fraud, an imposition on spiritually minded people, and entirely unacceptable to God.

–E. M. Bounds (d. 1913), The Essentials of Prayer

Via Kevin T. Bauder in Theology Central

E muzica aceasta creştină? (5)

Iată şi celelalte motive:

În al patrulea rînd, semnalul de alarmă îi vizează pe organizatorii de evanghelizări în masă, care invită formaţii convertite (sau cine ştie?!), formaţii care cîntă lumeşte cîteva idei religioase. Au idee ce fac? Mă refer la metoda de cîştigare a celor pierduţi, dar şi la imaginea lui Dumnezeu promovată în lume. Întîi, cine a zis că nemîntuiţii sunt cîştigaţi prin muzică, cu atît mai puţin printr-o muzică greşită? Şi apoi, au organizatorii aceştia habar despre ce imagine a lui Dumnezeu promovează în lume? Cînd eram adolescent, am întîlnit nişte creştini lumeşti. Vorbeau lumeşte, gîndeau lumeşte, se purtau lumeşte, se îmbrăcau lumeşte şi… mi-am zis: „Dumnezeu nu e chiar atît de îngust cum credeam eu!” Dacă prin imaginea despre Dumnezeu promovată în lume, lumea nu face o distincţie radicală între Dumnezeu şi ea, lucrul acesta reprezintă un deserviciu făcut lui Dumnezeu, bisericii, dar şi lumii care se vrea a fi cîştigată. Cu siguranţă, trebuie să fim relevanţi. Cum se face însă asta? Cum să comunicăm lumii adevărurile lui Dumnezeu? Comunicarea aceasta nu trebuie făcută prin mijloace lumeşti. Lumii nu trebuie să i se mărturisească lumeşte credinţa, ci duhovniceşte. Cînd nu se întîmplă asta, ceea ce iese la iveală nu este relevanţa bisericii pentru lume, ci relevanţa lumii pentru biserică. Bisericile au dorit să devină relevante, însă încet, încet lumea şi-a pus amprenta pe biserică şi ceea ce s-a întîmplat a fost tocmai opusul, lumea a „evanghelizat” biserica. Avem, prin urmare, o biserică „evanghelizată” de lume, care vrea să evanghelizeze lumea.

Apoi, m-am gîndit la cei care produc muzica. Care sunt motivaţiile lor? Ce vor să obţină? Pentru ce şi pentru cine produc muzică? Pe baza căror criterii fac asta? Au criterii? Solide? Biblice? Responsabilitatea pentru crima comisă de fumat nu o au numai fumătorii, ci, şi nu într-o măsură mică, şi producătorii de ţigări. La fel stau lucrurile şi aici. Cred că datorită importanţei uriaşe a acestui subiect, toti producătorii de muzică ar trebui să reanalizeze lucrurile în lumina voii lui Dumnezeu cu privire la muzică.

De asemenea, m-am gîndit şi la interpreţii care vin pe un platou, pe o scena, în faţa unei biserici şi comunică audienţei nenumărate lucruri. Conştient sau nu, ei modelează viaţa celor mai mulţi auditori. Nu e nicio exagerare în a afirma că starea spirituală a multor creştini se datorează şi acestor interpreţi. Unii ar trebui să se mîndrească cu ceea ce realizează, însă nu ştiu dacă alţii (şi nu puţini)  pot purta povara creştinilor care-şi trăiesc credinţa într-un mod jalnic.

În al şaptelea rînd, autorii de cărţi au şi ei un rol foarte mare în promovarea adevărului sau a minciunii. Mulţi oameni, naivi fiind, cred că dacă e „carte” trebuie să fie bună şi adevărată, fiind deschişi şi extrem de vulnerabili în faţa ereziilor muzicale. Şi eu am avut odată „credinţa” aceasta, că dacă cineva a scris o carte, atunci trebuie că respectivul a fost pregătit în domeniu şi trebuie să îmi însuşesc conţinutul ei. M-am vindecat de mult timp de o astfel de naivitate. Atenţie! Există cărţi proaste pe piaţă, da, cărţi creştine proaste! Citiţi mult, dar înghiţiţi puţin! Citiţi în mod critic. Asta nu înseamnă că nu e loc de păreri diferite, de interacţiuni cu acestea şi de dezbateri pe diferite teme, dar de la asta pînă la a înghiţi perspective eronate e foarte mare distanţă.

E muzica aceasta creştină? (4)

Prin cele trei postări anterioare din categoria aceasta am vrut să trag un semnal de alarmă cu privire la muzica creştină. Motivele sunt mai multe. Înainte de a le menţiona vreau să precizez că acestea sunt cîteva gînduri din partea unuia nepregătit în domeniul muzicii, dar preocupat de un creştinism care trebuie să afecteze orice aspect al său.

Primul motiv vizează conformarea la Scriptură. Cît din conţinutul cîntărilor creştine existente se potriveşte cu învăţătura Sfintei Scripturi? Cît din aceste cîntări comunică învăţătură biblică? Nu cred că prin folosirea răzleaţă a unor idei religioase, luate poate chiar din Biblie, se atinge acest standard. În fond, de ce ar fi numită o anumită muzică, muzică creştină? Dacă există muzică creştină, lucrul acesta este posibil doar pentru că ea este de la Dumnezeu. Modul în care putem verifica sursa aceasta este de a clarifica conformarea lucrului evaluat la Cuvîntul lui Dumnezeu. În absenţa unei astfel de conformări, sursa nu poate să fie Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, conformarea la Scriptură este o chestiune holistică, de aceea cred că nu numai conţinutul, dar şi forma muzicii trebuie să fie în consonanţă cu tonul Scripturii. Deşi subiectul acesta este extrem de dificil, eu cred că Biblia ne trasează o direcţie cu privire la felul în care trebuie să arate muzica creştinilor. De asemenea, cîntăreţii, viaţa lor, dar şi manifestările acestora din timpul închinării reprezintă lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul. Am auzit şi am văzut tineri din grupuri de închinare, cu urdori la ochi, nespălaţi, nepieptănaţi, cu tricourile scoase din pantalonii pe care i-au purtat toată săptămîna (poate cel puţin), care nu pun mîna pe Biblie poate nici măcar o dată pe lună, care cîntau cu mîinile ridicate, cu ochii închişi şi cu faţa îndreptată înspre cer „Sfînt eşti, sfînt eşti, sfînt eşti”. Aceasta este o profanare a Numelui lui Dumnezeu. Tim Fisher definea muzica creştină ca acea muzică în care textul, muzica, cîntăreţii şi interpretarea sunt conforme cu chipul lui Cristos. (Tim Fisher, Bătălia pentru muzica creştină, 30). Are dreptate?

Al doilea motiv are de a face cu muzica pe care o ascultă Dumnezeu, deşi sensul în care ascultă poate să fie diferit. El poate să asculte cu plăcere, dar poate şi doar să audă, dar să nu fie încîntat de ceea ce aude, ba mai mult, să fie chiar dezgustat. Ceea ce trebuie luat în calcul aici (şi nu numai aici) este faptul că Dumnezeu este audienţa. Muzica este de la Dumnezeu, dar este şi pentru Dumnezeu. Dacă cineva cîntă, trebuie să-I cînte Domnului, altfel nu-i nimic evlavios în a cînta. Noi nu cîntăm în primul rînd pentru fratele de lîngă noi sau pentru musafirii bisericii. Aceştia pot cînta împreună cu noi. Există o dimensiune a muzicii care vizează învăţătura noastră şi a tuturor celor ce o ascultă, însă mai presus de orice şi oricine, muzica este pentru Dumnezeu. Haideţi să fim atenţi la audienţa noastră cea mai importantă! Subliniez însă că Dumnezeu primeşte numai muzica a cărei origine este în El.

Un al treilea motiv vizează muzica cu care creştinii îşi hrănesc sufletele (în particular, dar şi în public, în afara bisericii, dar şi în părtăşia acesteia). Ce fel de hrană este aceasta? Acest motiv are de a face cu spiritualitatea creştinilor şi cu creşterea lor spirituală. Nu afirm faptul că nu există gusturi diferite cu privire la muzica divină (aici pe pămînt), dar afirm că toată muzica divină trebuie să inspire şi să promoveze spiritualitate. Altfel spus, cineva, prin muzica pe care o ascultă, trebuie să fie confruntat cu caracterul lui Dumnezeu şi impulsionat înspre creştere spirituală. De foarte multe ori, după ce am ascultat unele cîntări, m-am întrebat ce a rămas în viaţa mea în urma ascultării lor. Tot de atîtea ori realizam că în afară de o bună dispoziţie temporară şi nejustificată şi în afară de un ritm care-mi răsuna în minte în mod continuu şi care se făcea simţit şi în trup, producînd o stare energică, nimic substanţial nu-mi intrase în suflet. Spunînd asta precizez că nu pledez aici împotriva cîntărilor mai dinamice şi nici nu argumentez pentru cele lălăite, chem însă la o analiză serioasă a spiritualităţii promovate şi realizate de cîntările creştine şi de formele în care sunt comunicate acestea. În fond, ce este muzica creştină? Dacă ceea ce ascultăm nu produce o spiritualitate care rămîne, una matură, ar trebui să ne intereseze faptul că cineva cîntă frumos cîteva frînturi din Biblie?
Cînd am prezentat grupurile acelea extreme de muzică creştină (?!) m-am gîndit la un pericol din multele existente. E posibil ca tendinţa unora în faţa unor grupuri ca acestea să fie aceea de a se mulţumi cu ceva nu la fel de rău, cu o muzică mai puţin rea, mai puţin contaminată, mai puţin vinovată. Acesta este un pericol foarte mare şi o greşeală pe măsură. Chemarea noastră este să căutăm o perspectivă biblică cu privire la această problemă. Dumnezeu nu doreşte ca noi să venim înaintea Sa cu o muzică mai puţin rea. Aici nu e vorba de o rigurozitate cauzată de gusturi personale, ci de o rigurozitate cu privire la valorile lui Dumnezeu care, de altfel, sunt pentru binele nostru.

Celelalte motive le las pentru o postare viitoare.