Impact asupra trecutului (meditaţie la sfîrşit de an)

A mai trecut un an.

Odată cu trecerea acestui an, am lăsat în urmă lucruri din viaţa de zi cu zi (vorbe, fapte, atitudini, sentimente, persoane, prietenii, planuri), ca să nu spun că am lăsat în urmă o parte din însăşi viaţa noastră.

Ce a trecut, trecut este, fără ca noi să mai putem face ceva în privinţa aceasta. Nu mai putem schimba vorbele rostite, faptele comise (sau omise), atitudinile avute sau orice alt lucru trecut. Putem ca, începînd de acum, să schimbăm diferite lucruri, dar nu putem face asta cu ceea ce deja s-a întîmplat.

De ce? Timpul este ireversibil şi din cauza aceasta ceea ce s-a petrecut nu poate fi afectat în niciun fel.

Ce mai putem face cu privire la anul care a trecut?

Nu există nimic ce am putea face … cu o singură excepţie. Această excepţie nu se compară cu, să zicem, faptul că acum putem să uităm trecutul. Uitarea nu schimbă realitatea despre care vorbim.

Excepţia la care mă refer are legătură cu vinovăţia trecutului: nu putem face ceva acum pentru a înlocui, de exemplu, lipsa rugăciunii sau slujirea nechibzuită sau vorbele rostite cu o rugăciune înfocată si perseverentă, cu o slujire înţeleaptă sau cu vorbe duhovniceşti în aşa fel încît atunci cînd ne uităm în trecut să vedem persoane rugative, slujitori înţelepţi şi oameni spirituali în vorbire. Vinovăţia lor însă poate fi schimbată prin pocăinţă.

În felul acesta putem avea un impact asupra trecutului.

Bineînţeles, impactul acesta nu comunică faptul că nu am fost vinovaţi, pentru că am fost, însă el rezolvă problemele din trecut în aşa fel încît vinovăţia aceasta este iertată. Dumnezeu intervine în trecutul nostru şi face ordine. De fapt, tocmai lucrul acesta îl cere Dumnezeu de la noi.

Dumnezeu ne face oameni noi numai în măsura în care El rezolvă ceea ce este vechi.

Nu e, cred eu, înţelept să ne avîntăm înspre viitor, fără a influenţa în felul acesta trecutul. Avîntîndu-ne înspre viitor cu povara trecutului pe umerii noştri nu va însemna o schimbare radicală înspre o viaţă diferită (mai bună, adică mai sfîntă şi mai aproape de Domnul).

Pocăinţa pentru trecut afectează trecutul, dar ea, în acelaşi timp, deschide orizontul unei vieţi schimbate în prezent, dar şi în viitor.

Timpul nu schimbă oameni (un nou an nu ne va face oameni noi), doar pocăinţa face asta.

Calitatea viitorului depinde de impactul nostru asupra trecutului.

Reclame

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (IV)

I. Senzaţionalismul

3. Reflecţii

a. Trebuie făcută diferenţa între senzaţionalism şi miracole. Senzaţionalismul este greşit, nu însă şi miracolele.
Senzaţionalismul face din lucrurile miraculoase mijlocul, fundamentul şi chiar factorul decisiv al relaţiei cu Dumnezeu. De foarte multe ori, el devine un spectacol ieftin şi de proastă calitate. Atît prima formă (senzaţionalismul pur), cît şi cea din urmă (spectacolul ieftin) trebuie respinse.
Pe de altă parte, miracolele au fost înfăptuite de Dumnezeu pentru anumite scopuri, însă în niciun caz pentru a deveni o condiţie a (un sine qua non al) relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Dumnezeu a îndeplinit minuni, descoperindu-Se astfel oamenilor, oferind binecuvîntări acestora, dar şi confirmînd Cuvîntul Său. E important să ne uităm la minunile realizate de Dumnezeu şi să întelegem mesajul lor. Cine le dispreţuieşte, Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu, falimentînd în acelaşi timp să înţeleagă gloria Lui.
Eu sunt convins că, deşi trăim într-o perioadă diferită de perioadele în care s-au petrecut lucrurile relatate în Scriptură (lucru dezbătut aprig de teologi), relevanţa minunilor prezentate în Cuvînt nu a fost pierdută. Trebuie să ne uităm în Cuvînt şi să primim mesajul minunilor lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate să realizeze şi nu realizează minuni în timpul acesta, dar este discutabil în ce măsură mai face El asta prin oameni aleşi special pentru o aşa slujbă.

b. Senzaţionalismul nu îi leagă pe oameni de Dumnezeu. Toţi cei care îşi condiţionează mîntuirea de spectacol vor rămîne nemîntuiţi. De asemenea, toţi cei mîntuiţi care contaminează creştinismul cu acest curent dau dovadă de imaturitate şi în niciun caz nu vor progresa spiritual, dar nici nu vor face vreun bine cauzei lui Cristos.
O biserică senzaţionalistă s-ar putea să creeze impresia unei biserici active şi profund implicate în relaţia cu Domnul, a unei biserici spirituale, în care Duhul pare să lucreze într-un mod deosebit, dar în fond ea este o biserică care trăieşte într-o eroare foarte dăunătoare (toate erorile sunt dăunătoare, însă unele erori fac mai mult rău decît altele).

c. Senzaţionalismul deschide un subiect sensibil al zilelor noastre: Cînd devine biserica atractivă? (Ce ar trebui să îi facă pe oameni să îşi dorească intens să facă parte din Biserica lui Cristos?)
Curentul acesta există nu pentru că cineva, studiind Cuvîntul lui Dumnezeu, l-a descoperit. El există pentru că oamenii s-au obişnuit cu şi s-au plictisit de Dumnezeu şi lucrurile Lui.
Oamenii au ajuns la concluzia că viaţa de credinţă este plictisitoare atît pentru cei dinăuntru cît şi pentru cei dinafară. Cei dinăuntru, în opinia unora, vor părăsi creştinismul dacă nu se va face ceva cu el. În acelaşi timp, se crede că cei dinafară nu vor fi atraşi de viaţa de credinţă, deci nu se vor pocăi, iar în consecinţă nu vor fi mîntuiţi, dacă nu se vor lua măsuri care să aducă anumite schimbări (se spune că schimbările ţin de formă, nu de esenţă).
Pentru anumite persoane însă, schimbările acestea nu sunt un adaos la creştinism, ci mai degrabă un lucru inerent acestuia care a fost pierdut din vedere de-a lungul istoriei. Revenirea la acest curent este privită drept o restaurare a valorilor bisericii primare.
Cum ne dorim să arate biserica noastră? Ce vrem să ne atragă la ea? Pe de altă parte, ce anume din biserică ar trebui să îi atragă pe oameni la Dumnezeu? Cum căutăm să-i cîştigăm pe oameni? Aceste întrebări scot la iveală valorile pe care le avem atît în relaţia personală cu Dumnezeu, cît şi în ce priveşte Dumnezeul (sau dumnezeul) pe care Îl (îl) promovăm în lume.

d. În fond, care este lucrul de care sunt interesaţi senzaţionaliştii? Dumnezeu?
Să ne gîndim puţin: De ce se spune că prezenţa unui lucru uimitor i-ar face pe oameni să-L caute pe Dumnezeu? De ce în absenţa acestuia oamenii nu-s interesaţi de El?
Răspunsul cel mai tranşant este acela că ei nu-s interesaţi de Dumnezeu, nu-L iubesc pe El. Ei iubesc altceva. Iubesc satisfacerea propriilor senzaţii, emoţii, plăceri.

Curentul acesta nu ne oferă o bună orientare spirituală. El nu ne îndrumă înspre Dumnezeu, ci mai degrabă ne dezorientează.

Detalii literare, întrupare divină

Lucrurile mărunte sunt foarte uşor de trecut cu vederea, însă de foarte multe ori în lucrurile mărunte se află lucrurile mari, astfel că cine le trece cu vederea, fie din neatenţie, fie din desconsiderare, pe cele dintîi, le pierde pe cele din urmă.

De exemplu, ce atenţie îi acordăm unui ac de brad? Acul unui brad este un lucru mic, mult prea mic pentru a primi atenţie. Cînd ne uităm la brad, îl apreciem în ansamblu, luînd în considerare bogăţia crengilor şi forma lor, dar acele…!? Nu ne uităm la ele. Ar trebui să le remarcăm dat fiind faptul că sunt atît de multe „detalii” de genul acesta într-un brad, dar nu facem asta.

Să ne gîndim puţin, cum ar arăta un brad foarte bogat în crengi, cu coroană frumoasă, dar fără ace (un brad chel)? Aţi vrea unu’ de Crăciun? Mă îndoiesc. Apropo, noi avem un brad foarte frumos anul acesta (ce păcat că îşi pierde „detaliile”, deci şi frumuseţea!).

Detaliile sunt importante.

Exemplul de mai sus este banal şi poate chiar hilar, dar sper ilustrativ.

Să ne gîndim la un lucru în care detaliile au o importanţă foarte mare, la o genealogie, cea a Domnului Isus. Genealogia din Matei 1 este frumoasă în ansamblul ei, însă frumuseţea ei (în ce-L priveşte pe Domnul Isus, dar şi în ce-i priveşte pe toţi ceilalţi, luînd în considerare că ei au importanţă doar datorită Celui menţionat la sfîrşit) este dată doar de anumite detalii foarte importante.

Scopul acestei filiaţii familiale este evident acela de a demonstra că Isus este Împărat. În toată genealogia se spune că bărbaţii nasc bărbaţi, nu pentru că bărbaţii au fost însărcinaţi şi au născut în mod literal, ci pentru că se urmăreşte linia davidică, linia regală, cea a lui David, un bărbat. După ce sunt date mai multe nume marcante, cînd prezentarea ajunge la Domnul Isus, lucrurile sunt „puţin” (în mod detaliat) diferite.

În versetul 16 citim: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamã Hristos” (versiunea Cornilescu).

Matei nu scrie „Iosif a născut pe Isus”, ci vorbeşte despre „Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus”. Din cine s-a născut Isus? La cine se referă cuvintele „din care” din versetul 16?

Iată detaliul: hes (transliterarea cuvîntului grecesc tradus prin „care”). Acesta este un pronume relativ. Deşi în toată lista Matei repetă faptul că bărbaţii nasc bărbaţi, în v 16 el precizează că Isus nu s-a născut dintr-un (cu ajutorul unui) bărbat. Pronumele relativ este feminin. Prin urmare, cuvintele „din care” se referă în mod exclusiv la Maria. Isus s-a născut numai din Maria, nu din Iosif şi nici din Iosif şi Maria.

Amănuntul acesta literar trîmbiţează (pentru cei care sunt atenţi la detalii) divinitatea Celui Întrupat. El s-a născut din Maria, fără ca aceasta să îl „cunoască” pe (să se unească cu) Iosif. Domnul S-a născut din fecioară, prin urmare fiinţa Sa întrupată nu era afectată de păcat (lucru care era imposibil în ce-L priveşte), fapt care dovedeşte divinitatea Sa.

Şi apoi, un alt detaliu este acela al diatezei verbului „a naşte” folosit in v 16. După ce în versetele anterioare de 39 de ori este folosită diateza activă (egennesen – a născut), cînd vine momentul să scrie despre Isus, Matei schimbă diateza aceluiaşi verb, folosind-o pe cea pasivă (egennete – a fost născut). Prin aceasta se accentuează faptul că întruparea Domnului este opera atotputernică a divinităţii, adevăr explicat în versetele ulterioare.

Genealogia demonstrează că Isus este copilul legal al lui Iosif, fiind astfel descendent al lui David, deci avînd drept la tron. Genealogia nu vrea însă să demonstreze că Isus S-a născut din Iosif. Isus a fost născut din punct de vedere biologic din Maria, dar şi lucrul acesta a fost posibil doar prin puterea fără limite a lui Dumnezeu.

Isus este divin, adevăr demonstrat de lucrurile mici.

Nu trece peste detalii zilele acestea! S-ar putea să pierzi mult, da…, foarte mult…, oh… şi cît de mult!!!

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (III)

I. Senzaţionalismul

2. Răspunsul la senzaţionalism. Răspunsul acesta este dat de Avraam, un om mîntuit.

Dacă am vrea să ajungem la Dumnezeu, pe cine am asculta? Am asculta sfaturile unui om care ne face teoria salvării, el însuşi fiind pierdut şi fără nicio şansă de mîntuire? Am asculta de unul care, cît a trăit pe pămînt, nu a fost interesat de Dumnezeu şi nici de mîntuirea Sa? Pe de altă parte, n-ar trebui să ascultăm de el, dat fiind faptul că el, păţit fiind acum, ştie, se presupune, cum stau lucrurile? Ar trebui să primim propunerea senzaţionalismului?

La opţiunea promovată de bogat, Avraam răspunde de două ori (v 29, 31). Ambele răspunsuri sunt răspunsuri prin care el califică senzaţionalismul ca fiind greşit. Avraam nu dă prea multe explicaţii. Întîi, el răspunde prin redirecţionarea discuţiei înspre opţiunea pe care el o consideră bună. Apoi, el spune foarte clar că respingerea soluţiei pe care el însuşi o oferă nu poate fi rezolvată de acceptarea primei propuneri.

În ciuda unor caracteristici care pot face prima propunere atractivă (sinceritatea, respectul, obiectivele bune), ea, în opinia unui om mîntuit, nu-i ajută deloc pe oameni să ajungă la Dumnezeu.

Avraam oferă răspunsul acesta nu pentru că nu dorea mîntuirea celor 5 fraţi ai bogatului, ci pentru că ştia foarte bine că mîntuirea nu funcţionează decît într-un anumit mod. Adevărul pe care Avraam îl cunoaşte îl face să respingă eroarea senzaţionalismului.

Ne simţim adesea frustraţi pentru că Dumnezeu nu ne lasă să-L căutăm cum vrem noi? Avem sentimentul că El nu ne vrea fericiţi pentru că nu se ridică (sau coboară, depinde cum punem problema) la nivelul curiozităţilor şi senzaţiilor noastre? El face ce face nu pentru că ne vrea nefericiţi, ci pentru că ştie adevărul. Asta înseamnă că Dumnezeu nu trebuie căutat prin simţuri, emoţii, senzaţii, curiozităţi, ci prin credinţa în calea pe care El ne-o recomandă.

Cîteva reflecţii practice cu privire la primul curent vor constitui subiectul articolului următor.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (II)

I. Senzaţionalismul

1. Reprezentare – Senzaţionalismul este propunerea unui om pierdut. În înţelegerea omului bogat, mîntuirea poate avea loc numai dacă fraţii lui ar trece printr-0 experienţă senzaţională. Un lucru spectaculos, crede el, le-ar distrage acestora atenţia de la orice altceva şi le-ar îndrepta-0 înspre realitatea nevăzută a lumii care transcende lumea prezentă.

Bogatul cere două lucruri cu care fraţii lui să fie confruntaţi: a) învierea lui Lazăr. Trimiterea lui Lazăr la fratii lui (v 27) presupunea ca Lazăr să fie înviat (v 30, 31). Bogatul nu vrea ca cineva în viaţă (cineva de pe pămînt), să meargă la ei (el este convins că acest lucru nu i-ar impresiona prea mult pe fraţii lui), ci cere în mod expres ca cineva dintre cei morţi (v 30) să facă asta. b) înştiinţarea lui Lazăr (v 28: ca să-i înştiinţeze; Biblia de la Bucureşti, 2001).

Ce s-ar întîmpla cu noi dacă într-o zi la uşa noastră ar bătea străbunicul lu’ bunicu’ cu un mesaj din lumea de dincolo? Ar revoluţiona experienţa aceasta viaţa noastră? În ce fel?

Uneori credem că am fi mai credincioşi şi serioşi în relaţia cu Dumnezeu dacă Domnul ‘ar deschide cortina cerului într-o zi şi ne-ar arăta tot ce este acolo’ (după cum spunea un frate) sau dacă ar face orice alt lucru care să ne uimească foarte mult şi să ne trezească astfel din letargia spirituală în care ne trăim de foarte multe ori creştinismul. Acesta este senzaţionalismul din cadrul creştinismului.

În acelaşi fel, asemenea credinţei bogatului, mulţi oameni aşteaptă un lucru uimitor care să îi trezească înspre cele duhovniceşti. Aceasta este eticheta senzaţionalistă pe care unii (fie din afară, fie dinăuntru) o pun creştinismului.

Astfel senzaţionalul, neobişnuitul, frapantul, spectaculosul devin sursa fie a pocăinţei şi mîntuirii celor pierduţi, fie a maturizării credincioşilor. Propunerea aceasta face din lucrurile neobişnuite terenul în care relaţia cu Dumnezeu este ancorată. Ea constituie un curent care ne învaţă că oamenii ar alerga la Dumnezeu numai şi numai dacă El îi va uimi cumva.

Caracterizarea acestui curent aşa cum este el îmbrăţişat de diverse persoane (oameni nemîntuiţi, slujitori, credincioşi de rînd) poate diferi de la persoană la persoană, însă în cadrul lui pot fi întîlnite şi unele trăsături bune la prima vedere. Trebuie adoptat un curent (o teorie, o credinţă sau orice altceva) doar pentru că sunt unele lucruri ce pot fi apreciate în cadrul lui?

În cadrul senzaţionalismului bogatului pierdut observăm a) sinceritate (v 27 – ‘Te rog’) – este evident (cel puţin la prima vedere) tonul sincer cu care bogatul vorbeşte pentru salvarea familiei lui; b) stimă (v 24, 27 -‘Părinte’) – Deşi putem spune că bogatul i se adresează în felul acesta lui Avraam pentru ca el (bogatul) era evreu, în acelaşi timp el nu dă dovadă de lipsă de respect faţă de partenerul lui de discuţii şi nici faţă de lucrurile spirituale; c) scopuri bune (v 28 – ‘ca să nu vină şi ei în acest loc’; 30 – ‘se vor pocăi’).

Sunt sinceritatea, respectul faţă de divinitate (şi lucurile duhovniceşti) cît şi scopurile bune motive suficient de puternice pentru a ralia la un curent (la o credinţă, la un model de slujire, la un tip de relaţie cu Dumnezeu)?

Data viitoare vom încerca să ne uităm la răspunsul pe care Avraam, un om mîntuit, îl dă la propunerea bogatului.

Reperul unei bune orientări spirituale: Senzaţionalismul sau Scriptura? (I)

Trăim într-o vreme a confuziei, a haosului şi a înşelăciunii spirituale (cu privire la cele spirituale), pe de o parte, dar şi a dezinteresului şi ignoranţei spirituale, pe de altă parte. Oamenii sunt dezorientaţi fie datorită faptului că atenţia (inima) le-a fost îndreptată înspre altceva decît Dumnezeu, fie că, deşi au fost lăsaţi să-L caute pe Dumnezeu, au fost învăţaţi să facă lucrul acesta prin căi greşite. Fie printr-o metodă, fie prin alta, ei au ajuns să fie debusolaţi şi privaţi de harul cunoaşterii lui Dumnezeu. Nevoia unui reper bun în această călătorie importantă înspre Dumnezeu este sau ar trebui să fie evidentă.

Cum poate omul să Îl cunoască pe Dumnezeu? Cum poate să ajungă la El? Care este lucrul de care are nevoie pentru a avea o relaţie mîntuitoare cu Dumnezeu?

As vrea să abordez problema aceasta tratînd o parte dintr-un dialog cu totul ieşit din comun, dialogul dintre Avraam si omul bogat (Luca 16:27-31). După ce bogatului i se spune că nu se poate face nimic pentru ca situaţia sa din locuinţa morţilor să se amelioreze în vreun fel, bogatul si Avraam dialoghează despre pocăinţa celor 5 fraţi ai celui dintîi.

Subiectul dialogului lor este: ce se poate face pentru ca cei 5 să se pocăiască şi să fie astfel mîntuiţi? Cu alte cuvinte, cum pot să fie orientaţi înspre Dumnezeu si înspre salvarea pe care El o oferă?

Doi oameni (atît de) diferiţi, din locuri (atît de) diferite, vorbesc despre un lucru (atît de) important.

În cîteva articole vreau să abordez subiectul despre care aceşti doi oameni vorbesc în ultimele 5 versete ale pildei (!?) din Luca 16:19-31.

În discuţie sunt aduse două propuneri: propunerea bogatului este propunerea senzaţionalismului, pe cînd propunerea lui Avraam este cea a Scripturii.

Incursiunea în sfera acestor două propuneri va însemna o sursă de cunoaştere a lucrurilor care Îi sunt plăcute lui Dumnezeu şi care, în acelaşi timp, ne leagă de El. Deşi subiectul neobişnuitului dialog îi vizează pe cei nemîntuiţi, implicaţiile lui pentru cei mîntuiţi, pentru relaţia lor cu Dumnezeu sunt colosale.

Care sunt cele două propuneri, ce ne învaţă ele şi pe care dintre acestea o vom alege în relaţia noastră cu Dumnezeu, în închinarea noastră înaintea Lui, dar şi în slujirea pe care o îndeplinim?

(va urma)